Fotbal: FRF simplifică licenţierea pentru Liga I
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat o serie de măsuri care facilitează obţinerea licenţei de către cluburi pentru Liga 1.
"Aceasta este data limită la care putem face modificări pe manualul de licenţiere la nivel naţional pentru sezonul 2014-2015. Ca urmare a discuţiilor din această vară, am intenţionat să uşurăm sarcina echipelor. Am decis să coborâm un pic cerinţele pentru obţinerea licenţei la Liga I. Astfel, nu vom mai evalua datoriile faţă de stat pe care le au echipele, deoarece criteriul financiar este principala problemă", a afirmat Viorel Duru, director pentru licenţiere în cadrul FRF.
"O a doua problemă a constituit-o intrarea unui club în insolvenţă. Dacă o echipă se găseşte în această situaţie, am clarificat în ce constă procedura. Conform legii, se consideră un plan de reorganizare ca fiind expresia modificării situaţiei financiare dintr-un anumit moment. Ca atare, dacă un plan de reorganizare este aprobat de judecătorul sindic până la data de 31 martie 2014, atunci clubul va primi licenţa pentru Liga I. În concluzie, intrarea în insolvenţă nu duce la neprimirea licenţei", a mai spus Viorel Duru.
Oficialul a precizat că licenţierea pentru cupele europene nu se va schimba, întrucât aceasta este ţine exclusiv de UEFA.
Duru a menţionat că o echipă poate aplica pentru o licenţă de cupe europene dacă este membru afiliat la FRF timp de trei ani consecutiv.
Totodată s-a modificat perioada în care cluburile pot face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, de la 21 de zile, cât era acum, la 10 zile, deoarece nu există suficient timp, în condiţiile în care campionatul trebuie să se încheie mai devreme pentru a face loc Cupei Mondiale.