Fotbal: Eric Abidal (FC Barcelona) va fi supus săptămâna viitoare unui transplant de ficat

Eric Abidal. AFP PHOTO/ JOSEP LAGO (JOSEP LAGO / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
22.03.2012

Internaţionalul francez Eric Abidal (32 ani), fundaşul echipei FC Barcelona, urmează să fie supus săptămâna viitoare unui transplant de ficat, în urma căruia va fi obligat, mai mult ca sigur, să renunţe pentru totdeauna la cariera de fotbalist profesionist.

Donatorul este un văr al fotbalistului, care va sosi duminică la Barcelona pentru a se supune testelor de compatibilitate necesare în astfel de situaţii, înaintea intervenţiei chirugicale. Graţie gestului rudei sale, care a acceptat să-i doneze o parte din ficatul său, Abidal a scăpat de lista de aşteptare pe care sunt înscrişi toţi bolnavii care au nevoie de un transplant, perioada minimă până la găsirea unui ficat compatibil fiind de aproximativ patru luni.

Potrivit presei iberice, citată de Agerpres, Abidal se pregăteşte deja pentru procedura chirurgicală, având o stare de spirit bună, deşi este conştient că revenirea sa în fotbalul profesionist ca jucător este aproape imposibilă după o astfel de operaţie.

Fundaşul francez ar putea rămâne în cadrul clubului FC Barcelona, într-o funcţie care nu a fost deocamdată stabilită, sau ar putea activa ca impresar de jucători, alături de actualul său agent, scrie cotidianul catalan Sport.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor