Fotbal: CM 2014 - După vuvuzela în Africa de Sud, Brazilia dezvăluie caxirola

Brazilia a dezvăluit marţi instrumentul oficial al Cupei Mondiale de fotbal din 2014, caxirola, un fel de maracas (instrument muzical de percuţie sud-american), care ar trebui să eclipseze zgomotoasele vuvuzele, trompeta atât de mult folosită la Cupa Mondială din 2010 din Africa de Sud, conform preşedintei Dilma Rousseff.
"Caxirola este nu doar compatibilă cu fotbalul, ci şi cu simbolul imensei capacităţi a ţării noastre de a propune un instrument mai bun decât vuvuzela", a declarat şeful statului brazilian în cursul unei ceremonii organizate la sediul preşedinţiei.
Concepută de poetul şi muzicianul Carlinhos Brown, caxirola este un fel de maracas, adică un instrument muzical construit dintr-o nucă de cocos şi un mâner, având introduse în interior pietricele sau nisip, care, prin scuturare, produc nişte sunete caracteristice, asemănătoare cu ale castanietelor.
Instrumentul, galben şi verde, în culorile ţării organizatoare, este "un obiect capabil să facă două lucruri: să combine imaginea cu sunetul şi să facă golurile posibile", a explicat preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff.
Acest nou simbol al Cupei Mondiale 2014 este fabricat din material "100 la 100 verde", derivat din trestia de zahăr, conform afişului organizatorilor, care propun o competiţie mondială durabilă.
Caxirola îşi va face debutul oficial la Cupa Confederaţiilor, din luna iunie, urmând să fie găsită la vânzare în următoarele săptămâni, la un preţ ce încă nu a fost comunicat.