Fotbal: Campionatul Angliei - Ferguson, mulţumit de jocul echipei sale

Antrenorul scoţian Sir Alex Ferguson. (Dean Mouhtaropoulos / Getty Images)
Epoch Times România
29.10.2012

Managerul echipei Manchester United, Alex Ferguson, a declarat că formaţia sa a câştigat meritat meciul de campionat cu Chelsea (3-2), duminică, în etapa a 9-a din Premier League.

"S-a spus că golul victoriei noastre a venit din ofsaid şi că am avut noroc. Dar eu cred că ne-am făcut bine treaba", a declarat Ferguson.

"Am început bine meciul, dar apoi situaţia a devenit complicată şi abia aşteptam să vină pauza. Chelsea a egalat imediat după pauză, dar după aceea nivelul nostru de joc a crescut. La 11 la 11, meciul putea să aibă orice deznodământ, dar eliminarea lui Ivanovic a fost un moment cheie pentru noi. Pentru cea a lui Torres, Jonny (Evans) l-a atins însă nu trebuia să cadă", a adăugat Ferguson.

Pentru Roberto Di Matteo, antrenorul lui Chelsea, "deciziile cheie care au influenţat cursul meciului au fost eliminarea lui Torres şi al treilea gol care a fost înscris din ofsaid. Torres i-a trecut mingea printre picioare lui Evans, iar acesta l-a lovit în tibie. Este un fault care pentru noi era de roşu pentru Evans, întrucât Torres era plecat spre poartă. Am fost şocat, pentru că am crezut că lovitura liberă era pentru noi. Toate deciziile luate au fost în favoarea lui Manchester, iar pentru acest lucru suntem foarte nemulţumiţi. Fără cartonaşul roşu acordat lui Torres, am fi avut un rezultat de egalitate. Nu meritam să pierdem".

United s-a impus prin golurile marcat de David Luiz (min. 3, autogol), van Persie (12) şi Chicharito Hernandez (75), pentru Chelsea înscriind Mata (44) şi Ramires (55). Londonezii au terminat meciul în 9 oameni, după eliminările lui Ivanovic (63) şi Fernando Torres (68).

Manchester United, adversara lui CFR Cluj în Liga Campionilor, a evoluat în formula: De Gea - Rafael, Rio Ferdinand, Jonny Evans, Patrice Evra - Antonio Valencia, Michael Carrick, Tom Cleverley (Javier Hernández, 65), Ashley Young - Wayne Rooney (Ryan Giggs, 74), Robin van Persie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor