Fotbal: Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României-Timişoreana
alte articole
Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României-Timişoreana la fotbal, marţi seara, după ce a învins pe Viitorul Constanţa cu scorul de 3-0 (2-0), pe stadionul "Concordia" din Chiajna, într-un meci din sferturile de finală ale competiţiei.
Astra a tranşat calificarea în doar patru minute, prin golurile marcate de Constantin Budescu (32), cu un şut deviat de un fundaş advers, şi Marian Cristescu (35). Ivorianul Karim Abdoul Yoda a închis tabela, în min. 89.
Giurgiuvenii nu şi-au mai creat ocazii mari de gol, fiind demnă de remarcat doar situaţia irosită de Yoda (72), însă Viitorul a fost aproape de gol prin Romario Benzar (27), Mircea Axente (59) şi Nicolae Dică (83, 90).
Viitorul Constanţa - Astra Giurgiu 0-3 (0-2), stadionul "Concordia" - Chiajna
Au marcat: Constantin Budescu (32), Marian Cristescu (35), Karim Abdoul Yoda (89).
Cartonaş roşu: Bogdan Mitrea (Viitorul, 90+3).
Arbitru: Iulian Dima (Bucureşti); arbitri asistenţi: Bogdan Gheorghe (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Marius Bocăneală (Galaţi)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Romică Chihaia (Bucureşti) - FRF