Scăpăm de Piţi! Cine îi va lua locul?
alte articole
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a decis marţi, să facă primele declaraţii importante după eşecul din barajul cu Grecia, conform Digisport.
Victor Piţurcă, susţinut de federaţie în trecut, a fost criticat dur de către Sandu care a anunţat despărţirea de antrenor spre mulţumirea suporterilor români.
„Piţi nu a fost inspirat, barajul cu Grecia ne-a prins nepregătiţi. Mi-a plăcut echipa în al doilea meci, dar a fost prea târziu. Meciul de la Atena a fost un meci şchiop, nu am contat, am luat gol stupid din cauza marcajului, atacul a fost haotic, am avut şi un mic dezavantaj cu arbitrajul”, a spus Sandu pentru DolceSport.
Mircea Sandu nu exclude nici o posibilă despărţire de Federaţia Română de Fotbal după alegerile din martie 2014. Gică Popescu şi Gheorghe Chivorchian sunt doi dintre contracandidaţii acestuia la postul de preşedinte al federaţiei.
„Cred că cel care va urma la conducerea federaţiei va veni cu un alt antrenor la echipa naţională”, a adăugat preşedintele federaţiei.
Relaţiile dintre cei doi, mult mai bune în trecut, s-au răcit brusc după ratarea calificării la Cupa Mondială din Brazilia. La declaraţiile de presă ce au urmat dublei de baraj, Piţurcă a exclus posibilitatea unei demisii aşa cum îi cereau suporterii, pe motivul că „are un contract beton”. „Contractul beton” pe care-l avea cu FRF, îi oferea lui Piţurcă suma de 35.000 de euro, o diurnă asemănătoare în timpul activităţii, şi o clauză care oferea încă 500.000 de euro în cazul unei demiteri.
„Nu am vorbit cu Piţi după ratare că nu am vrut. Trebuie să accepţi criticile, din partea oamenilor de fotbal, din partea presei. E de neconceput să nu le accepţi. Ce să mai facem acum, să nu mai acceptăm nici o critică?”, spune Sandu.
Petrescu şi Olăroiu sunt primele două alegeri ale lui Sandu. Gică Popescu, una dintre primele variante pentru postul din conducerea federaţiei, a lăsat de înţeles, în declaraţiile de acum două săptămâni, că Dan Petrescu ar putea fi adus pe banca tehnică a naţionalei odată cu venirea sa.
„Sunt mulţi antrenori tineri care pot veni, Dan Petrescu, Olăroiu sau Contra. Dan Petrescu şi Olăroiu pot face faţă, i-am contactat şi înainte de a veni Piţurcă”, a spus Mircea Sandu.
În prezent Olăroiu este prins într-un scandal dintre Al Ahli, echipa actuală şi Al Ain, fosta echipă a antrenorului din Arabia Saudită.