Fotbal: Andrei Cristea a semnat pentru Dinamo

Atacantul Andrei Cristea. (Thomas Niedermueller / Bongarts / Getty Images)
Epoch Times România
12.06.2012

Atacantul Andrei Cristea a semnat un contract pe o perioadă de trei ani cu echipa de fotbal Dinamo Bucureşti, după cum anunţă gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare.

"Am semnat cu Dinamo un contract pe trei ani. Aveam posibilitatea să rămân în Zweite Bundesliga pentru moment, dar a contat mai mult Dinamo, lupta pentru grupele Europa League, lupta pentru a fi campion, posibilitatea de a fi antrenat de Dario Bonetti", a declarat Cristea.

"Am avut o relaţie specială cu italianul, ca şi cu alţi antrenori din această ţară care au fost în România, precum Zenga şi Bergodi, toţi ştiu să scoată ce e mai bun din mine", a precizat Andrei Cristea.

Cristea (28 ani) a mai jucat la Dinamo în perioada 2008-2010, cu o pauză în care a fost împrumutat la Poli Iaşi, după care s-a transferat la Karlsruhe, în liga a doua germană, dar acolo nu a jucat prea mult, fiind accidentat grav.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor