Fotbal: Amendă redusă de LPF pentru U Cluj

. (Jonathan Daniel / Getty Images)
19.04.2013
. (Jonathan Daniel / Getty Images)
Epoch Times România
19.04.2013

Comisia de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a decis, vineri, să reducă amenda dictată împotriva clubului FC Universitatea Cluj, de la 40.000 la 20.000 de lei, anunţă site-ul oficial al grupării.

"U" Cluj fusese amendată de Comisia de Disciplină a LPF cu 40.000 de lei pentru incidentele produse de suporteri la meciul cu FC Braşov, disputat pe 18 martie, dar gruparea ardeleană a făcut recurs.

"Conform Statutelor şi Regulamentelor FRF şi fiind considerat recidivist, clubul de fotbal Universitatea Cluj riscă pe viitor o penalizare de 4 meciuri cu porţile închise dacă astfel de incidente vor mai avea loc", arată comunicatul clubului.

FC Universitatea Cluj face apel la suporterii care vor veni la meciul de vineri 19 aprilie, cu Gaz Metan Mediaş (20,30), dar şi la celelalte partide pe care "şepcile roşii" le au de disputat până la finalul sezonului, "să aibă un comportament civilizat şi lipsit de acte care ar putea intra în categoria celor de la meciul cu FC Braşov. FC Universitatea Cluj are nevoie de suporterii ei în această ultimă parte a sezonului, iar la prima abatere de la decizia LPF acest lucru nu ar mai fi posibil".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor