Schi alpin, Cupa Mondială 2026: Camille Rast obţine prima victorie a carierei la slalom uriaş

Camille Rast (Screenshot via foto today.it/sport/olimpiadi)
Michiko Amane
04.01.2026
Camille Rast (Screenshot via foto today.it/sport/olimpiadi)
Michiko Amane
04.01.2026

Pista Podkoren 3, din staţiunea slovenă Kranjska Gora, a fost, sâmbătă, scena primei victorii din carieră a elveţiencei Camille Rast, care s-a impus în proba de slalom uriaş feminin al weekendului, într-o zi încărcată de emoţie pentru întreaga echipă elveţiană. Sportivele au purtat banderole negre în semn de doliu pentru victimele tragediei de la Crans-Montana, petrecută în noaptea de Anul Nou.

Rast, în vârstă de 26 de ani, a dominat cursa de la un capăt la altul: a fost în frunte după prima manşă şi a confirmat în cea de-a doua, încheind cu timpul total de 2:00.09, la 20 de sutimi în faţa austriecei Julia Scheib, lideră actuală a clasamentului probei de slalom uriaş. Pe locul trei s-a clasat americanca Paula Moltzan, completând un podium de înalt nivel tehnic.

Graţie acestei performanţe, Camille Rast urcă pe locul secund în clasamentul probei de slalom riaş, la 119 puncte în spatele lui Scheib (460 puncte), iar neozelandeza Alice Robinson, eliminată în prima manşă, rămâne a treia cu 292 de puncte.

În ierarhia generală a Cupei Mondiale, Mikaela Shiffrin continuă să conducă autoritar, cu 743 de puncte, urmată de Rast (603) şi Robinson (484). Italianca Sofia Goggia ocupă poziţia a cincea, cu 428 de puncte.

Printre sportivele remarcate s-au aflat şi Sara Hector (Suedia), clasată pe locul al patrulea, la 50 de sutimi de câştigătoare, urmată de Shiffrin, la 1,05 secunde, şi de Lara Colturi, sportiva născută în Piemont dar care concurează pentru Albania, tot la 1,05.

Performanţă notabilă şi pentru Lara Della Mea, clasată a zecea, confirmând forma bună din această perioadă. „Poate că a doua manşă ar fi putut fi mai curajoasă — am greşit puţin în partea superioară — dar sunt foarte mulţumită. E minunat să concurez atât de aproape de casă şi să am familia şi prietenii în tribune”, a declarat sportiva italiană, membră a echipei armatei.

Programul de la Kranjska Gora continuă duminică, 4 ianuarie, cu proba de slalom feminin, prima manşă fiind programată la ora 9:30, iar manşa secundă la 12:15. Favorita clară a zilei va fi Mikaela Shiffrin, care a câştigat toate cele cinci slalomuri disputate în acest sezon de Cupă Mondială — o serie impresionantă pe care speră să o continue şi pe zăpada slovenă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor