Novak Djokovic, confesiuni legate de cămătari în copilărie şi complexul de outsider în tenis

Într-un dialog sincer cu fostul fotbalist croat Slaven Bilić, în cadrul podcastului „Eşecul campionului”, sportivul sârb a dezvăluit detalii rare despre anii săi de început şi despre preţul real al performanţei.

Copilărie marcată de lipsuri şi datorii periculoase

Novak Djokovic, considerat de mulţi drept cel mai complet jucător de tenis al tuturor timpurilor, a vorbit fără rezerve despre latura mai puţin cunoscută a ascensiunii sale — una marcată de lipsuri, datorii periculoase şi presiuni uriaşe de imagine.

Tatăl său, nevoit să apeleze la cămătari

„O deplasare internaţională costa aproximativ 5.000 de dolari, o sumă imposibilă pentru familia mea în acei ani. Tatăl meu a fost nevoit să ia bani de la cămătari. Erau oameni periculoşi, din lumea interlopă”, a spus Djokovic, evocând una dintre cele mai grele perioade ale vieţii sale. Povestea a inclus chiar şi un episod dramatic, în care tatăl său ar fi fost implicat într-un accident de maşină intenţionat, o formă de presiune din partea celor care îi împrumutaseră bani. Datoria a fost achitată, însă frica şi nesiguranţa au lăsat urme adânci în memoria adolescentului de atunci.

Un drum spre glorie pornit din ruinele războiului

Djokovic, născut în Belgrad în 1987, a crescut în plin război şi sub embargo economic, într-o Serbie aproape izolată de lumea sportului occidental. În acele condiţii, a-şi imagina un viitor pe marile arene ale lumii părea o utopie. Totuşi, ambiţia şi sacrificiile familiei — de la orele nesfârşite pe terenul improvizat până la datoriile riscante — aveau să-l transforme într-un campion total.

Complexul outsiderului în lumea tenisului occidental

Mai târziu, odată ajuns pe culmile tenisului, Djokovic s-a confruntat cu o altă formă de luptă: acceptarea. „Am simţit mult timp că nu sunt la fel de îndrăgit ca Nadal şi Federer. Ei reprezentau două mari ţări din Vest, iar eu veneam din Serbia, o naţiune mică, adesea privită prin stereotipuri. Sistemul nu m-a primit cu braţele deschise. Eram un intrus în lumea lor”, a recunoscut sportivul.

De la neîncredere publică la recunoaşterea supremă

Această percepţie de outsider a fost un motiv recurent în cariera sa. În timp ce Nadal şi Federer erau asociaţi cu eleganţa, rafinamentul şi fair-play-ul clasic, Djokovic a fost adesea privit drept un competitor pragmatic, calculat, „rece”. Cu timpul însă, publicul a ajuns să-i recunoască imensa disciplină şi puterea mentală — calităţi care l-au propulsat, în 2024, la un record absolut de titluri de Grand Slam şi peste 400 de săptămâni petrecute pe primul loc mondial.

„Sunt împăcat cu tot ceea ce am trăit”

„Am învăţat că nu am nevoie de aprobarea nimănui. Nu pot schimba percepţiile tuturor, dar pot rămâne fidel mie însumi. Sunt împăcat cu tot ceea ce am trăit”, a încheiat Djokovic, cu seninătatea unui om care a învins nu doar adversarii de pe teren, ci şi propriii demoni interiori.

Prin aceste confesiuni, Novak Djokovic nu doar că oferă o perspectivă sinceră asupra dramei personale din spatele succesului său, ci şi o lecţie despre curaj, vulnerabilitate şi identitate într-o lume sportivă dominată de imagine şi presiune.