Fotbal: A fost prezentat noul autocar al Academiei "Gheorghe Hagi"

Epoch Times România
23.03.2012

Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" şi-a prezentat noul autocar oficial, la complexul sportiv din Ovidiu, în prezenţa mai multor jucători şi a fostului mare jucător Gică Hagi.

Noul autocar MAN, model Lion"s Coach, care reprezintă vârful tehnologiei germane în domeniul autocarelor, a fost oferit de MHS Truck & Bus şi este inscripţionat cu sloganul "Viitorul suntem noi! Viitorii Campioni!" Autocarul are 440 cai putere, 55 locuri, o lungime de 13,8 m şi oferă suficient spaţiu pentru confort în cazul deplasărilor.

Printre jucătorii care s-au fotografiat cu noul autocar se numără Cristian Gavra, Ionuţ Puţanu, Bogdan Mitache, Boban Nikolov, Ionuţ Vînă, Mihai Bălaşa, Bogdan Vasile, Andrei Luduşan, Răzvan Marin, Elvis Otei, Ors Tordai, Cristian Manea, Dan Panait, Cristian Ene, Ianis Hagi, Andrei Ciobanu, Nicolae Cârnaţ, Doru Dumitrescu.

Autocarele MAN sunt folosite de un număr însemnat de echipe de top din Europa şi America Latină, printre care AC Milan, Chelsea, Bayern Munchen sau naţionala Braziliei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor