Fostul principe Nicolae: "A trecut un an greu şi profund nedrept, care mi-a răpit ţara"

Cu ocazia Anului Nou, Nicolae, nepotul Regelui Mihai I, le transmite românilor, din "exil", un mesaj emoţionant.
Nepotul Regelui Mihai, Nicolae (facebook.com)
Andrei Pricopie
31.12.2015

"A trecut un an greu şi profund nedrept, care mi-a răpit ţara şi m-a dus departe de voi, într-un exil pe care însă l-am acceptat. Respectul faţă de Majestatea Sa rămâne neclintit. Un An Nou plin de bucurii, sănătate şi împliniri!", a fost mesajul transmis joi, pe contul său de Facebook, de nepotul Regelui Mihai I, Nicolae.

Amintim că Regele Mihai I a decis, pe 10 august, să îl excludă pe nepotului său Nicolae din linia de succesiune a Casei Regale şi i-a retras titlul de "Principe al României" şi calificativul de "Alteţă Regală". Decizia a provocat un şoc în rândul susţinătorilor monarhiei şi este încă învăluită de mister.

Mesajul fostului principe Nicolae vine într-un context extrem de tensionat pentru Casa Regală.

Nu demult, cunoscuta prezentatoare TV Marilena Rotaru a părăsit Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, pe fundalul unor acuzaţii de "anexare politică" şi intervenţii ale Serviciilor, în timp ce Roxana Iordache, o jurnalistă cunoscută pentru simpatia ei pentru regalitate, susţine că Regele Mihai, fiind extrem de afectat de deteriorarea stării de sănătate a Reginei Ana, este izolat în propriul palat şi nu mai este adevăratul autor al ultimelor mesaje puse în circulaţie în numele său.

În replică la declaraţiile Roxanei Iordache, avocatul Familiei Regale, Ioan Luca Vlad, ameninţă cu o acţiune în instanţă pentru calomnie.

"Majestatea Sa Regele este foarte indignat de aceste acuzaţii care sunt cu totul false şi sunt extraordinar de grave pentru că pun sub semnul întrebării capacităţile sale şi libertatea sa de acţiune. Şi din acest motiv, pentru că sunt foarte grave şi false, în următoarele zile va începe o procedură judiciară împotriva doamnei Roxana Iordache", a declarat avocatul Familiei Regale.

În centrul acestor tensiuni se află principele Radu Duda, pe care unii dintre vechii monarhişti îl acuză, mai mult sau mai puţin direct, că a confiscat deciziile Casei Regale împreună cu un grup de băieţi cu "ochi albaştri" din Servicii, situaţie care a culminat cu excluderea lui Nicolae şi a vărului său primar, Mihai, din linia de succesiune a Casei Regale.

Potrivit vechilor monarhişti, a mai rămas însă posibilitatea, cel puţin teoretică, ca Regele Mihai să revină asupra deciziei de a-l exclude pe Nicolae.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor