Fosta jurnalistă Sanda Nicola rupe tăcerea după ce a fost numită preşedintă interimară la PNL Sector 2

Fost jurnalistă Sanda Nicola, care a fost purtătoare de cuvânt a campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană din 2024, a ieşit public cu explicaţii, într-un mesaj video publicat pe Facebook, după ce a fost numită la şefia interimară a organizaţiei PNL Sector 2.
"Mi-am luat nişte timp după şedinţa de ieri în care am fost numită preşedinte interimar al filialei Sector 2 a PNL. Timp pentru a discuta cu noii colaboratori. Timp pentru a asimila feedback-ul de la voi şi pentru a înţelege care vă sunt aşteptările în ce mă priveşte. Îi mulţumesc primarului general Ciprian Ciucu pentru încredere, preşedintelui Ilie Bolojan pentru că m-a încurajat să fac acest pas şi tuturor celor care ieri, în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, au votat în unanimitate numirea mea şi a celorlalţi colegi cu care voi face echipa la Bucureşti: Oana Gheorghiu, Dragoş Pîslaru şi Andrei Badiu", a declarat Sanda Nicola.
Cum răspunde Sanda Nicola la întrebările ridicate de numirea sa surpriză
"De ce am intrat în PNL? De ce nu?
Au trecut 24 de ore de când am fost numită preşedinte interimar la filiala Sectorului 2 a Partidului Naţional Liberal şi s-au strâns între timp foarte multe reacţii, pentru care ţin să vă mulţumesc tuturor. Acum, eu mă gândesc că cine m-a urmărit cu atenţie de-a lungul timpului nu-i şocat. Ştie că mi-am dorit şi că m-am pregătit temeinic pentru a intra în politică.
E motivul pentru care, atunci când am demisionat din televiziune, acum şapte ani, şi m-am dedicat cercetării, am intrat adânc în zona geografiei sociale şi a dezvoltării regionale. Înţelegând că, dacă vreodată se va ivi şansa unei funcţii publice, nu-i de ajuns să dau bine pe sticlă, va trebui să mă şi pricep să fac politici publice. Cine m-a adus în PNL? Primele discuţii le-am avut cu Ciprian Ciucu, imediat după victoria lui entuziasmantă la Primăria Capitalei.
Îi urmărisem campania, pe care am apreciat-o ca fiind foarte curată. Practic, victoria lui Ciprian în alegeri mi-a redat speranţa că poţi izbuti în politică, fără să recurgi la dezinformare, manipulare, fără atac la persoană. Ulterior, am avut discuţii şi cu preşedintele Ilie Bolojan, cel care, de altfel, a vorbit de foarte multe ori despre nevoia de împrospătare de cadre în interiorul PNL, chemând oamenii să se alăture.
Unii dintre noi l-am luat în serios. Totuşi, haideţi să vedem ce înseamnă, de fapt, această numire care face atâta vâlvă de ieri încoace. Este ca o angajare pe perioadă de probă.
Adică, eu am primit o funcţie de reprezentare şi un termen-limită. Am la dispoziţie câteva luni, până la următoarele alegeri interne, să dovedesc că sunt capabilă să reorganizez o filială considerată neperformantă a Partidului Naţional Liberal. La capătul acestei perioade de probă, există două posibilităţi.
Se prea poate să reuşesc şi să devin preşedintele plin al acestei organizaţii, aleasă prin votul membrilor filialei de această dată, sau e la fel de posibil să nu reuşesc, iar mandatul meu de preşedinte să-şi ia sfârşit acolo, prin alegerea altcuiva titular. Există însă şi o a treia posibilitate, care ar putea scurta interimatul meu, aceea în care decizia de demitere din funcţie a conducerii anterioare să fie anulată în instanţă, ceea ce ar anula automat şi numirea mea de ieri. Toate aceste variante sunt pe masă, sunt posibile, iar ieri eu sunt conştientă de asta, însă ieri.
Ieri, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PNL, eu am primit o şansă cu unanimitate de voturi şi sunt foarte recunoscătoare tuturor celor care m-au votat. Ce am de gând să fac cu această şansă? Primul pas este să cunosc membrii filialei şi să le dau prilejul să mă cunoască. Vreau să-mi fac propria analiză cu privire la modul în care funcţionează această organizaţie.
Doi, după ce inventariez resursele existente, vom pune pe picioare o nouă structură de organizare. Şi trei, aşa cum la nivel central, ieri s-a deschis o uşă pentru mine, aşa am de gând să deschid şi eu uşa larg la PNL Sector 2, pentru alţii care şi-ar dori să pună osul la treabă, înţelegând că în acest efort de a ne reforma ca societate chiar e nevoie de fiecare dintre noi. Ce zici? Te bagi? Hai că avem treabă!", a transmis Sanda Nicola.