Alexandru Nazare: Raportul privind situaţia bugetară a României este în lucru. Solicitarea PSD este legitimă

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat vineri că raportul privind situaţia bugetară a României, solicitat de PSD, este în curs de elaborare la Ministerul Finanţelor şi va fi prezentat în cel mai scurt timp. Documentul va completa execuţia bugetară publicată lunar şi va include un inventar al obligaţiilor structurale ale ţării, scrie Mediafax.
„Nu e absolut nicio problemă să pregătim acest raport. Este în lucru în acest moment la Ministerul Finanţelor. În cel mai scurt timp va fi prezentat”, a declarat Nazare.
Ministrul a considerat legitimă solicitarea PSD, argumentând că un guvern nou învestit trebuie să aibă o imagine clară asupra tuturor obligaţiilor României, indiferent dacă acestea provin din perioade mai vechi sau sunt recente.
„Să avem o imagine, un inventar al obligaţiilor structurale ale României, de orice natură ar fi ele”, a explicat ministrul.
Întrebat despre colaborarea cu PSD în cadrul coaliţiei de guvernare şi despre acuzaţiile potrivit cărora unele plăţi ar fi fost amânate pentru a nu fi reflectate în deficitul bugetar, Nazare a afirmat că relaţia dintre partenerii de guvernare este foarte bună. În acest sens, el a invocat aprobarea rectificării bugetare în şedinţa de vineri.
„Există un dialog, în primul rând, la nivel de miniştri, e foarte bună colaborarea, la nivel de prim-ministru şi un dialog direct”, a adăugat Nazare.
Solicitarea prezentării publice a situaţiei bugetare a României a venit din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu, care i-a cerut ministrului Finanţelor să facă publică o imagine completă a situaţiei financiare a ţării.
La finalul şedinţei de Guvern de vineri, Alexandru Nazare a mai declarat că aprobarea primei rectificări bugetare din 2026 este esenţială pentru menţinerea credibilităţii României pe pieţele financiare internaţionale şi pentru protejarea ratingului de ţară.