Directorul revocat după scandalul balastierelor revine în funcţie. Intotero evită să dea explicaţii dar o atacă pe Buzoianu

Ministra Mediului, Natalia Intotero, a lansat un atac la adresa predecesoarei sale, Diana Buzoianu, după ce a fost întrebată de ce a decis să-l readucă în funcţie pe Doru Cazan, fost director în cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR). În loc să explice motivele deciziei, Intotero a acuzat-o pe fosta ministră că ar avea „amnezie” şi a sugerat că aceasta ar fi frustrată de pierderea portofoliului.
Într-o intervenţie de vineri, 30 octombrie, la Digi24, Natalia Intotero a fost întrebată despre revenirea lui Doru Cazan la conducerea instituţiei, după ce acesta fusese revocat de Diana Buzoianu în contextul unor nereguli semnalate la două balastiere din judeţul Olt.
Ministra a evitat să ofere o justificare concretă pentru revocarea ordinului emis de predecesoarea sa şi a preferat să citeze o declaraţie făcută de Diana Buzoianu în luna ianuarie, referitoare la criteriile de competenţă şi integritate care ar trebui să stea la baza numirilor în conducerea ANAR.
„Probabil că doamna ministru este foarte obosită după o activitate la acest minister şi are amnezie. Eu îi reamintesc: 19 ianuarie 2026, declaraţia dânsei, pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Şi citez: din cuvintele fostei doamne ministru: «Numirea directorului ANAR este prerogativa ministerului, ministrului, însă s-a ales transparenţa printr-o procedură de selecţie deschisă. Nominalizarea mea să fie în favoarea unui specialist cu experienţă solidă în sistemul de gospodărire a apelor, capabil să gestioneze atât provocările imediate, cât şi reforma de care ANAR are nevoie. Prin acest mesaj transmit clar: competenţă, integritate, performanţă contează cu adevărat»”, a declarat Intotero.
Aceasta şi-a continuat atacul la adresa fostei ministre, sugerând că reacţiile acesteia ar fi fost determinate de faptul că nu mai conduce Ministerul Mediului.
„Probabil că doamna, probabil că doamna ministru a uitat. Nu ne supărăm, înţeleg că este frustrată că nu mai ocupă acest portofoliu. Îi doresc multă sănătate şi toate celelalte detalii”, a adăugat Natalia Intotero.
Explicaţiile privind revenirea lui Cazan, amânate
Întrebată din nou de ce a decis repunerea în funcţie a lui Doru Cazan, ministra Mediului a evitat să răspundă direct, precizând că va prezenta situaţia din minister într-o conferinţă de presă programată pentru săptămâna următoare.
„Priorităţile mele, despre ce am găsit în acest minister le veţi afla în conferinţa de presă, unde şi dumneavoastră şi ceilalţi jurnalişti veţi fi invitaţi pentru săptămâna viitoare”, a răspuns aceasta.
Nici întrebarea referitoare la cele patru luni de concediu medical ale lui Doru Cazan nu a primit un răspuns concret. În schimb, Intotero a criticat din nou activitatea Dianei Buzoianu, susţinând că imaginea promovată de aceasta pe reţelele sociale nu ar corespunde realităţii din minister.
„N-am ce să comentez, n-am ce să comentez ceea ce a făcut doamna Buzoianu. Voi prezenta public să audă toţi românii că una reprezintă TikTok-ul şi Facebook-ul şi laudele dânsei şi alta este realitatea”, a afirmat Intotero.
De ce fusese revocat Doru Cazan
Doru Cazan a fost îndepărtat din funcţie în mandatul Dianei Buzoianu, după ce fosta ministră a semnalat existenţa unor presupuse nereguli în activitatea a două balastiere din judeţul Olt.
Potrivit acuzaţiilor formulate de Buzoianu, cele două exploatări ar fi funcţionat ilegal pe o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare, iar prejudiciul estimat s-ar ridica la 20 de milioane de lei.
Fosta ministră a susţinut, de asemenea, că Doru Cazan ar fi intrat în concediu medical chiar în ziua următoare celei în care îi promisese că îşi va prezenta demisia.
Ulterior, după instalarea Nataliei Intotero la conducerea Ministerului Mediului, ordinul prin care fusese dispusă încetarea mandatului lui Cazan a fost revocat, permiţându-i acestuia să revină în funcţie după patru luni de concediu medical.
Până în prezent, Intotero nu a explicat public motivele concrete care au stat la baza acestei decizii, anunţând că va oferi mai multe informaţii săptămâna viitoare.