Fosta başcană Irina Vlah, promotoare a lumii ruse în regiunea găgăuză, s-a lansat în cursa electorală pentru prezidenţialele din R. Moldova

Irina Vlah, başcanul Găgăuziei (R. Moldova) (facebook.com)
Maria Maevschi
22.07.2024

„Anunţ oficial, voi candida la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova în calitate de candidat independent”, a declarat sus şi tare pro-rusa Irina Vlah care a obţinut cele două mandate de başcană ale regiunii găgăuze datorită propagandei Kremlinului în regiune şi a finanţării venite de la Moscova.

De menţionat este faptul că Irina Vlah, cunoscută promotoare a lumii ruse în regiunea găgăuză, a învăţat de curând limba română, se declară pro-europeană, însă nu susţine referendumul pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi nu a condamnat niciodată public războiul dus de Rusia în Ucraina.

Odată cu lansarea în cursa electorală pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, fosta başcană Găgăuziei a lansat o serie de acuzaţii false la adresa actualei şefe de stat Maia Sandu, consideră preşedintele WatchDod Moldova, Valeriu Paşa.

„Pe fundalul sărăciei şi haosului care creşte, sunt tot mai multe indicii că Moldova se pregăteşte de război”, a declarat Vlah în cadrul briefing-ului de presă în cadrul căruia şi-a anunţat candidatura, retorică inventată şi folosită la greu de propaganda Kremlinului.

Potrivit expertului WatchDog, Irina Vlah, la fel ca şi mulţi „alţi politicieni pe care nu ne temem să-i numim pro-ruşi, se ocupă de manipularea opiniei publice şi răspândeşte sperietori”.

„Republica Moldova nu se pregăteşte de război. Război în regiunea noastră duce o singură ţară şi niciodată nu am auzit-o pe dna Vlah să condamne cu text deschis această agresiune. În cazul în care Federaţia Rusă reuşeşte să-şi continue ofensiva în Ucraina şi ajunge la frontierele Republicii Moldova, este absolut evident că ţara noastră va fi expusă unui pericol militar.

Respectiv, în aceste condiţii autorităţile noastre trebuie să ia măsuri astfel încât capacitatea de apărare a ţării să fie suficientă pentru a rezista unei potenţiale agresiuni. Asta se şi întâmplă. Nu Republica Moldova se pregăteşte de război, ci trebuie să fie gata oricând să respingă orice agresiune care ameninţă ţara noastră”, a declarat Valeriu Paşa pentru Ziarul de Gardă.

În context, Andrei Curăraru, expert în politici publice şi securitate de la WatchDog Moldova, a ţinut să adauge că alte state neutre de pe continentul european, din contră, în actualul climat geopolitic îşi cresc investiţiile în ceea ce ţine de securitate şi armată.

„Elveţia – 6 miliarde dolari investiţii, Serbia, prietenul Federaţiei Ruse – 800 milioane. Creşterea Republicii Moldova este una nesemnificativă, vorbim despre milioane de lei, nu de dolari şi vorbim despre o modernizare nu de creşterea numărului de trupe şi armament. Planurile Federaţiei Ruse nu se termină cu Ucraina, de aceea trebuie să ne pregătim inclusiv din punct de vedere al securităţii să facem faţă acestui război hibrid cum putem”, a exemplificat expertul.

Fluturând cu veşnica retorică a Moscovei, şi anume „statutul de neutralitate” care sugerează că Moldova nu ar trebui să se implice sub nicio formă în niciun conflict, nici chiar în cel din Ucraina, Vlah a ţinut să menţioneze că „toate iniţiativele privind consolidarea statutului nostru de neutralitate şi recunoaşterea sa la nivel internaţional sunt blocate”.

De asemenea, Paşa a punctat că asistăm la o manipulare lansată de Irina Vlah şi repetată de foarte mulţi formatori de opinie şi politicieni.

„Statutul de neutralitate al ţării noastre este consfinţit în Constituţie. Nu poţi să fii foarte neutru sau doar un pic neutru, poţi să fii doar neutru din punct de vedere militar. Însă, există o ţară care încalcă statutul de neutralitate al Republicii Moldova şi anume Federaţia Rusă care îşi menţine ilegal pe teritoriul nostru trupele. Nu conducerea ţării, nu Armata Naţională, ci Federaţia Rusă încalcă statutul de neutralitate al R. Moldova”, a explicat expertul WatchDog.

Fosta başcana a Găgăuziei a mai menţionat că "Republica Moldova traversează cea mai grea perioadă din istoria sa modernă", fără să ofere detalii în acest sens.

În replică, Valeriu Paşa i-a amintit Irinei Vlah despre perioada anilor ʼ90 când se deconecta lumina, cetăţenii nu-şi primeau salariile, pensiile perioade îndelungate, punctând că este o prostie să spui că acum este cea mai grea perioadă din punct de vedere social.

„Da, există probleme sociale, economice, criza energetică care a fost provocată de Federaţia Rusă, războiul din regiune a dus la explozia preţurilor. Dar există şi o cauză a acestor probleme. Deci este un fals să afirmi că astăzi moldovenii trăiesc mai rău decât oricând”, a specificat expertul.

Vlah a declarat şi anterior, nu o dată, că atunci „când preşedinta Sandu şi PAS înarmează Moldova, ei nu ne fac mai puternici. Din contră, prin militarizarea şi poziţia lor faţă de Ucraina, guvernarea ne transformă într-o ţintă”. În octombrie trebuie să spunem „da” neutralităţii şi păcii în Moldova, a adăugat promotoarea politicilor Federaţiei Ruse în Moldova.

„Neutralitatea te costă mai scump decât să fii membru a unui bloc militar. Relaţia de prietenie nu înseamnă că noi trebuie să cedăm mai mult decât cedează cealaltă parte. Însă acum situaţia este de aşa natură încât noi avem mai multe şanse să ne asigurăm acea prietenie, relaţii comerciale, viitorul în Uniunea Europeană, decât o prietenie mirifică cu Federaţia Rusă.

Mai bine de 65 la sută din exporturi se duc în Uniunea Europeană şi mai puţin de 5 la sută în Federaţia Rusă. Deci parteneriatul nostru este determinat natural. Mai mult decât atât, 80 la sută din exporturile din Transnistria se duc tot în Uniunea Europeană”, a conchis Andrei Curăraru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor