Fost secretar de stat: Iarăşi a băgat Ponta una cu fasciştii la RTV. Sociopatia conduce România

Fostul premier Victor Ponta, ca şi liderului PSD Liviu Dragnea, este un adevărat sociopat. Asta este concluzia la care a ajuns fostul secretar de stat tehnocrat Valeriu Nicolae.
Valeriu Nicolae (dilemaveche.ro/Marian Iliescu)
Andrei Pricopie
12.03.2017

De ani de zile, fostul premier Victor Ponta foloseşte o metodă simplistă şi cam prostuţă de manipulare, dar una relativ eficientă, a atras atenţia, pe pagina sa de Facebook, fostul secretar de stat tehnocrat Valeriu Nicolae.

"Iarăşi a băgat Ponta una cu fasciştii la RTV. Mi se pare îngrijorător să credem că Ponta e prost. Repetă de câţiva ani încoace chestia asta că adversarii lui şi ai lui Ghiţă sau cei care nu îi împărtăşesc opiniile despre soarele turc pe care îl pupă el (...) profitabil şi cu mult entuziasm sunt fascişti. Este o metodă simplistă şi cam prostuţă de manipulare dar una relativ eficientă", a declarat Valeriu Nicolae.

Potrivit tehnocratului, o analiză rece a ceea ce susţine Ponta şi în fapt şi preşedintele turc Recept Erdogan cum ar fi unitate naţională verde (a la Partidul România Unită) pentru a avea stabilitate şi siguranţă, protecţionism economic cu scopul unui sistem economic autarhic sunt în fapt, toate, concepte mult iubite de fascişti.

"Dacă mai adăugăm şi metodele de propagandă dezvoltate de televiziunea lui Ghiţă chestia asta demonstrează încă odată că Ponta, ca şi Dragnea, este sociopat", a subliniat Valeriu Nicolae, adăugând la postarea sa hashtag-ul #sociopatiaconduceRomania.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor