Forţele israeliene ucid un palestinian şi rănesc peste 200, în noi proteste la graniţa dintre Gaza şi Israel
alte articole
Un palestinian a fost ucis şi alţi peste 200 au fost răniţi în timpul celor mai recente ciocniri cu forţele israeliene, după ce mii de manifestanţi palestinieni s-au adunat vineri pentru un nou protest de-a lungul graniţei dintre Fâşia Gaza şi Israel.
Manifestanţii palestinieni au aruncat cu pietre şi au incendiat cauciucuri în apropierea gardului de frontieră, unde armata israeliană a desfăşurat trăgători de elită. Unii manifestanţi au aruncat cu dispozitive incendiare şi dispozitive explozive şi au încercat să treacă graniţa în Israel, conform armatei israeliene.
Oficiali medicali palestinieni au afirmat că soldaţii israelieni au deschis focul împotriva manifestanţilor, ucigând unul şi rănind aproximativ 220.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a afirmat că soldaţii au fost confruntaţi de manifestanţi şi au răspuns „cu mijloace de dispersare a insurgenţilor şi, de asemenea, au tras focuri de armă în conformitate cu regulile privind lupta”.
Mii de palestinieni au sosit în taberele de corturi stabilite în mai multe puncte de-a lungul frontierei, în timp ce protestul – numit „Marele Marş al Reîntoarcerii”, evocând un apel îndelungat ca refugiaţii să îşi poată recupera proprietăţile strămoşeşti, situate pe teritoriul actual al Israelului – a intrat în cea de-a treia sa săptămână.
Soldaţii israelieni au împuşcat mortal 31 de palestinieni din Fâşia Gaza şi au rănit alte câteva sute de la lansarea protestelor, atrăgând un val de critici internaţionale cu privire la tacticile letale folosite de Tel Aviv împotriva manifestanţilor.
Grupuri de tineret au fluturat vineri steaguri palestiniene şi au incendiat sute de cauciucuri şi steaguri israeliene în apropierea graniţei, după rugăciuni. La una dintre tabere, situată în estul oraşului Gaza, tinerii au purtat pe umeri un sicriu înfăşurat într-un steag israelian pe care era scris mesajul „Sfârşitul Israelului”.
Israelul a declarat că zona din apropierea gardului de frontieră cu Gaza este interzisă accesului (no-go zone).
Niciun israelian nu a fost ucis în timpul protestelor şi grupuri pentru drepturile omului susţin că armata israeliană a folosit gloanţe reale împotriva unor manifestanţi care nu au prezentat un pericol imediat pentru vieţile soldaţilor.
Regimul din Tel Aviv a declarat că face ceea ce trebuie pentru a-şi apăra graniţa şi pentru a opri manifestanţii să treacă peste gardul de frontieră.
Protestele sunt planificate pentru o perioadă de şase săptămâni, fiind preconizat să se încheie în data de 15 mai, când palestinienii vor comemora Nakba, sau „catastrofa”, când peste 700.000 de palestinieni şi-au părăsit locuinţele sau au fost alungaţi din ele în timpul războiului care a dus la crearea statului Israel în 1948. Manifestanţii, inclusiv refugiaţi palestinieni şi descendenţi ai lor, cer respectarea „dreptului de a se întoarce” şi denunţă blocada israeliană asupra Fâşiei.