Fl. Georgescu: S-au găsit resurse pentru majorarea deficitului, creşterea salariilor, returnarea CAS
alte articole
Florin Georgescu, ministrul propus al Finanţelor, a declarat că în cadrul discuţiilor cu FMI şi CE s-a aprobat majorarea deficitului bugetar, găsindu-se sumele care să susţină acest efort.
"Acordul a fost negociat şi încheiat cu succes. Ca efect al caracterului ferm al politicilor şi reformelor structurale, sectoriale cuprinse în acord s-au identificat sume suplimentare care au permis majorarea deficitului bugetar cu o anumită sumă, suficientă pentru a acoperi cele două promisiuni făcute de USL, respectiv de premierul Victor Ponta", a spus Georgescu, menţionând că bugetarii vor beneficia de o creştere salarială de 8% în iunie, iar pensionarii urmează şi ei să primească începând tot cu luna iunie sume lunare aferente CAS reţinut pentru pensiile mai mari de 740 de lei.
Georgescu a mai precizat că deficitul bugetar va respecta ţinta limită de 3% în relaţia cu Uniunea Europeană.