Fiscul, la buget de austeritate. Nu mai are bani pentru paza sediilor din sud-estul României

Instituţia responsabilă să strângă taxele şi impozitele care se varsă apoi la buget a fost lăsată, în sud-estul ţării, fără fondurile necesare pentru a-şi asigura paza propriilor sedii.
Ghişeu pentru deservirea cetăţenilor. (Epoch Times România)
Ana Ion
13.10.2017

De la începutul lui octombrie, constănţenii care au avut treabă la sediile ANAF au observat că oamenii de pază lipsesc. Acelaşi lucru se întâmplă în tot sud-estul României, scrie România Liberă, are a aflat şi explicaţia acestui fenomen: lipsa banilor.

„Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi a primit bugetul de cheltuieli pe anul 2017 rectificat, iar la capitolul 50.01.20.01.30 are alocată valoarea de 0 lei pentru trimestrul IV”, a precizat Eugen Ciorici, director general DGFP Galaţi.

La respectivul capitol bugetar intră alte cheltuieli şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare. Potrivit sursei citate, DGFP Galaţi a făcut tot ce i-a stat în putinţă: pe 29 septembrie 2017, a finalizat o procedură de achiziţie pentru astfel de servicii, dar, în lipsa fondurilor bugetare, contractele de prestări servicii nu pot fi întocmite/semnate, arată sursa citată

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor