Firmă din Bosnia susţine că nu a participat la licitaţia pentru Centura Clujului deşi apare în acte. Acuză fals în acte repetat

Un caz fără precedent, ce ridică suspiciuni grave de posibil fals în acte publice, a ieşit recent la iveală şi vizează o companie din Bosnia-Herţegovina. Asociaţia Pro Infrastructură (API) şi firma bosniacă Integral Inženjering semnalează existenţa unei scheme de „participări fictive” la licitaţii de importanţă strategică, printre care şi proiectul Centurii Metropolitane Cluj-Napoca, contract aflat în prezent în pragul rezilierii, scrie Economedia
Singura ofertă depusă şi declarată câştigătoare pentru realizarea centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca a aparţinut Asocierii DIMEX-2000 COMPANY (lider), HYDROSTROY AD şi INTEGRAL INŽENJERING A.D. Laktaši, aceasta din urmă fiind o companie bosniacă.
Scandalul se concentrează asupra utilizării identităţii firmei Integral Inženjering în mai multe proceduri de achiziţie publică din România, fără acordul acesteia. Deşi reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca şi liderul asocierii, compania românească Dimex 2000, susţin că asocierea ar fi fost legală, partea bosniacă neagă ferm orice implicare.
„Integral Inženjering precizează în mod explicit că un anume Drăgan Janošević, persoana invocată de primărie ca fiind împuternicită să reprezinte compania bosniacă în asocierea cu Dimex pentru Centura Metropolitană Cluj-Napoca, nu a fost niciodată angajatul lor şi nu a primit vreodată mandat pentru a participa la licitaţie. Mai mult, firma bosniacă afirma că nu a autorizat nicio persoană să participe la vreo procedură de achiziţie publică pentru niciun proiect din România”, au transmis vineri seara reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.
Într-un comunicat oficial, conducerea Integral Inženjering detaliază următoarele aspecte:
-
Identitate falsă: Persoana care a semnat documentele, Drăgan Janošević, nu a avut niciodată vreo legătură contractuală cu firma şi nu a fost autorizată să o reprezinte.
-
Documente nule: Directoarea companiei, Maja Praštalo, afirma că nu a semnat nicio procură, ceea ce ridică semne serioase de întrebare cu privire la modul în care documentele ar fi fost autentificate, posibil de un notar din Bulgaria, potrivit unor surse.
-
Refuz explicit: Integral susţine că a notificat în scris firma Dimex 2000 încă din octombrie 2024 cu privire la refuzul participării la proiect, însă corespondenţa ar fi continuat ulterior prin intermediul unei adrese de e-mail modificate.