Firea se joacă cu focul. Zeci de autocare cu PSD-işti aduse la Bucureşti în ziua protestului împotriva aservirii Justiţiei

Bucureştiul se va umple cu simpatizanţi PSD aduşi din provincie chiar în ziua în care este de aşteptat ca opozanţii politicii duse de social-democraţi să iasă şi ei în stradă.
Gabriela Firea-Primar General Bucuresti (Florin Chirila/Epoch Times)
Ana Ion
30.11.2017

Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, a aprobat participarea simpatizaţilor PSD aduşi de 30 de autocare la parada Zilei Naţionale a României, potrivit unor documente obţinute de hotnews.ro. Mai mult, potrivit unor surse, PSD ar fi cerut aprobare pentru încă 20 de autocare, aceasta în condiţiile în care pe 1 Decembrie în Capitală este anunţat un mega-protest împotriva modificărilor la Legile Justiţiei, existând riscul ca evenimentele să se suprapună.

Autocarele a căror venire a fost aprobată de primărie vor staţiona în zona Complexului Expoziţional Romexpo, iar afluirea şi defluirea participanţilor se vor face în mod individual.

Hotnews.ro a solicitat telefonic un punct de vedere Primăriei Capitalei, dar până la ora publicării articolului nu a primit niciun răspuns.

"1 decembrie 2017, între orele 07.00 - 18.00, pentru participarea la parada Zilei Naţionale a României, vor sosi în Bucureşti cca. 30 de autocare, care vor staţiona în locuri special amenajate în acest sens, în zona învecinată cu intrarea C a Complexului Expoziţional Romexpo, aşa cum declară organizatorul. Afluirea şi defluirea participanţilor se vor face în mod individual şi nu se va afecta traficul pietonal şi rutier din zona. Conform prevederilor art. 12 alin. 1 lit, d din Legea 60/1991 republicată, organizatorul adunării publice va delimita spaţiul de desfăşurare prin semnalizare distinctă şi vizibilă. Totodată organizatorul, sub îndrumarea şi supravegherea forţelor de ordine de la faţa locului, va lua măsuri pentru asigurarea unui perimetru de siguranţă suficient pentru eliminarea eventualelor situaţii generatoare de risc la adresa participanţilor, unde nu va fi permisă parcarea vehiculelor destinate transportului", se arată în protocolul aprobat de Primăria Capitalei şi obţinut de hotnews.ro.

Reamintim că pe 1 Decembrie în Capitală este anunţat protestul "România moare", eveniment prin care cetăţenii le vor cere, o dată în plus politicienilor la putere, să se oprească din distrugerea justiţiei şi a economiei. Informaţii, aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor