Financial Times: Uniunea Europeană intensifică presiunea asupra României

În contextul actualei crize politice din ţară, prin intensificarea presiunii asupra României, liderii europeni plănuiesc să trimită reprezentanţi care să supravegheze respectarea obligaţiilor asumate de România în privinţa democraţiei, relevă publicaţia "Financial Times" (FT) în ediţia sa de marţi.
Financial Times. (SHAUN CURRY / AFP / Getty Images)
Liviu Şerbănescu
17.07.2012

În contextul actualei crize politice, prin intensificarea presiunii asupra României, liderii europeni plănuiesc să trimită reprezentanţi care să supravegheze respectarea obligaţiilor asumate de România în privinţa democraţiei, relevă publicaţia "Financial Times" (FT) în ediţia sa de marţi.

"Acest membru nou din Balcani al Uniunii Europene (UE) va primi termen până la sfârşitul anului să dea curs cererilor Comisiei Europene (CE), prin care să reafirme statul de drept şi independenţa sistemului său judiciar", mai precizează jurnaliştii de la FT.

"Se aşteaptă ca un raport sensibil care evaluează progresele înregistrate de România în domeniile luptei împotriva corupţiei şi aducerii sistemului său judiciar către normele europene, aşteptat miercuri, să avertizeze că lupta pentru putere de la Bucureşti riscă să anuleze toate eforturile întreprinse de această ţară în ultimii ani", adaugă semnatarul articolului.

"România s-a descurcat foarte bine în privinţa modernizării (sistemului) său judiciar şi în lupta împotriva crimei organizate, dar evenimentele recente au schimbat totul", a declarat un oficial familiar cu raportul.

"Evenimentele recente riscă un revers al progreselor realizate până acum", a adăugat sursa citată, a cărei identitate nu este dezvăluită de către FT.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor