FIFA – Interviu cu Victor Piţurcă
alte articole
În perspectiva barajului cu Grecia de săptămâna viitoare, Victor Piţurcă a acordat un interviu site-ului oficial al FIFA, în care a vorbit despre calificarea la ultimul turneu final din cariera sa cu naţionala României, cât şi despre celelalte participări de la EURO.
Titlul materialului postat pe site-ul FIFA.Com este un comentariu ce completa cele două la calificări la turneele finale europene: ”Piţurcă speră să fie şi a treia oară cu noroc”, aceasta fiind ultima şansă din cariera sa pentru un turneul final cu naţionala României.
Piţurcă începe cu istoria sa la turneele finale, experienţă acumulată la Euro 2000 şi Euro 2008, apoi pune accent pe importanţa unei prezenţe la Cupa Mondială din Brazilia.
”Este extrem de important să ne calificăm - atât pentru mine, cât şi pentru echipă - deoarece am condus echipa la trei turnee finale europene (n.r. aici include şi calificarea cu tineretul la EURO 1998), dar niciodată la Cupa Mondială. Dar este chiar mai important pentru jucători, pentru care prezenţa la Cupa Mondială ar fi o experienţă şi o realizare incredibile”, spunea Piţurcă.
Una din situaţiile cu care s-a confruntat în mai multe rânduri antrenorul de 57 de ani, a fost reconstrucţia echipei din cauza perioadei de tranziţie prin care trecea naţionala.
”Dacă ne vom califica, va fi extraordinar pentru fotbalul românesc, dar şi pentru mine. De fiecare dată când am fost pus selecţionerul naţionalei, am avut de-a face cu schimburi de generaţii. Am fost nevoit să preiau echipa şi s-o reconstruiesc. Dar de această dată, din fericire, am reuşit să realizez acest lucru”, a transmis selecţionerul.
Într-o comparaţie cu generaţia 1994 ridicată de jurnaliştii FIFA, Piţurcă se vede nevoit să claseze diferenţele de talente dintre cele două şi să traseze calităţile actualului lot.
”Nu avem jucători de înaltă calitate, dar ei sunt foarte determinaţi, abili şi, mai presus de toate, ei formează un grup foarte puternic. Este un grup care sper că va creşte exponenţial şi îşi va pune amprenta atât la nivel european, cât şi mondial” a mai adăugat antrenorul.
FIFA mai cataloghează calificarea din grupă în preliminariile turneului mondial drept o "performanţă".
”Piţurcă are dreptul să fie mândru de realizările sale. Într-o grupă dominată de Olanda - finalista din Africa de Sud 2010 - România a reuşit să câştige locul 2 în faţa unor echipe precum Ungaria, Turcia şi Estonnia”, a scris FIFA.
Antrenorul tricolorilor s-a declarat bucuros de tragerea la sorţi pentru meciul de baraj dar a precizat că echipa elenă este un advers puternic care va face calificarea dificilă, însă accesibilă, cel puţin comparativ cu Portugalia şi Croaţia.
”Da, am fost fericit că am picat cu Grecia, pentru că este un adversar de un nivel accesibil. Este bine că n-am picat cu Portugalia, Croaţia - echipe foarte puternice, cu jucători foarte valoroşi. După cum am mai spus, Grecia este de asemenea o echipă puternică, care n-a pierdut prea multe meciuri în ultima vreme şi a câştigat majoritatea. Au adunat 25 de puncte în grupa lor şi au câţiva jucători foarte experimentaţi. Va fi o confruntare dificilă pentru noi.", mai explică acesta.
Piţurcă a mai amintit şi meciul amical câştigat la scor, 3-1 disputat acum doi ani, care îi oferă un oarecare plus de încredere.
”Am jucat deja împotriva lor - într-un meci în care am câştigat convingător cu 3-1 - dar sunt sigur că aceste două partide din play-off vor fi foarte diferite. Aş putea spune că Grecia porneşte ca favorită la calificare, dar avem o echipă tânără care promite şi sper că vom face două meciuri foarte bune şi să ne calificăm.”, adaugă fostul stelist.
Ultima întrebare ridicată de cei de la FIFA, punea sub semnul întrebării posibilitatea ca acestă echipă să aibă o evoluţie cel puţin la fel de bună ca cea din 1994, în cazul unei calificări.
”Va fi extrem de dificil. Atunci am avut o generaţie excepţională şi jucători extrem de talentaţi, iar acum avem jucători care aspiră la măreţie. Dincolo de toate, sper să ne calificăm la Cupa Mondială. Dacă vom ajunge în Brazilia, va fi deja o mare performanţă pentru fotbalul românesc”, a concluzionat Piţurcă.
România va întâlni în dubla manşă Grecia pe 15 şi 19 noiembrie, primul meci având loc la Atena începând cu ora 21:45.