Fenechiu (PNL): Nu mi-am dat demisia, colegii mei vor judeca rezultatele

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a anunţat marţi că nu şi-a dat demisia din funcţiile deţinute în partid, aşa cum a considerat presa. El a precizat că este dispus că facă acest lucru, în cazul în care colegii săi din biroul Permanent Naţional consideră că rezultatele obţinute la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu nu au fost satisfăcătoare.
Liviu Şerbănescu
31.07.2012

"Eventuala mea demisie reprezintă un angajament politic strict între mine şi Partidul Naţional Liberal. Sunt dispus să fac acest pas dacă conducerea partidului consideră că rezultatele obţinute la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu nu au fost satisfăcătoare", a spus Fenechiu.

El a fost cel care a coordonat campania PNL pentru referendum.

"Consider că singurii în măsură să mă judece sunt colegii mei şi le stau oricând la dispoziţie", a mai spus vicepreşedintele PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor