Deputatul Relu Fenechiu (PNL), trimis în judecată
alte articole
Deputatul Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte patru persoane, pentru faptele comise în calitate de acţionar şi administrator la firmele SC FENE GRUP SA, SC LA ROCCA SRL Iaşi şi SC TEHNOROM SRL Iaşi.
Alături de Fenechiu, au mai fost deferiţi justiţiei Ioan Turbatu, director general al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2004, acuzat de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată; Ion Mărghidan, director general al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2004-2005, tot pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice; Petru Andronache, director comercial al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2005, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu în formă calificată continuată (39 acte materiale) şi abuz în serviciu contra intereselor publice; Lucia Fenechiu, acţionar şi/sau administrator la firmele SC FENE GRUP SA, SC LA ROCCA SRL Iaşi, SC TEHNOROM SRL Iaşi şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC EUROPLUS SRL Iaşi şi acţionar al SC FENE GRUP SA, la data comiterii faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată.
Procurorii DNA susţin că în perioada 2002-2005, în calitatea lor de directori generali ai SISEE MOLDOVA SA - Bacău, respectiv de director comercial, Turbatu Ioan, Mărghidan Ion şi Andronache Petru şi-au îndeplinit, cu ştiinţă, în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu privire la efectuarea unor tranzacţii cu componente ale sistemului energetic, cu firmele SC LA ROCCA SRL, SC FENE GRUP SA, SC EURO PLUS SRL, SC TEHNOROM SRL, toate din Iaşi, avându-i ca asociaţi/ acţionari sau administratori pe inculpaţii Fenechiu Relu, Fenechiu Lucian şi Damian Mihai Bogdan.
Astfel, în urma desfăşurării unor proceduri de achiziţie publică, cu caracter fictiv, cu complicitatea inculpaţilor Fenechiu Relu, Fenechiu Lucian şi Damian Mihai Bogdan, a fost acceptată livrarea de produse pentru sistemul energetic necorespunzătoare calitativ, fiind vechi, uzate, de provenienţă incertă, iar preţul de achiziţie era aproximativ similar cu cel al unui produs nou. Valoarea totală a prejudiciului este de 7,5 milioane de lei.