Fenechiu: Mai mulţi prieteni fumători m-au rugat să redactez o sesizare de neconstituţionalitate a legii antifumat

Legea care interzice fumatul în spaţii închise, adoptată cu o săptămână în urmă de Parlament, continuă să stârnească dezbateri aprinse în spaţiul public. Deputatul Daniel Fenechiu a anunţat că astăzi este ultima zi în care legea poate fi atacată la CCR.
Daniel Fenechiu (facebook.com)
Andrei Pricopie
21.12.2015

"Astăzi expiră cele 5 zile în care ar putea fi atacată la Curtea Constituţională legea care interzice fumatul... O lege care, nu doar că interzice fumatul în spaţiile publice - măsură cu care pot fi de acord din respect pentru nefumători, dar care nu permite existenţa niciunui alt spaţiu pentru fumat în afara celor din aeroporturi sau celulele deţinuţilor periculoşi...

Cu alte cuvinte un fumător nu va mai putea fuma decât în aer liber... Legea nu permite existenţa unor locaţii pentru fumători, aşa cum este prevăzut în legislaţiile altor state europene. Mă întreb cu ce ar fi deranjat un nefumător dacă ar exista locaţii destinate fumatului şi dacă lucrurile pot fi lăsate aşa...", a scris, pe contul său de Facebook, deputatul Daniel Fenechiu.

Preşedintele Partidului Naţional Democrat (PND) susţine că mai mulţi prieteni, fumători ca şi el, l-au rugat să redacteze o sesizare de neconstituţionalitate a legii pe aspectul că, nepermiţând spaţiile pentru fumat, generează discriminare, încalcă dreptul de proprietate privată şi dreptul la asociere...

"Cum aţi vedea un asemenea demers?", îşi întreabă Fenechiu prietenii din lista de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor