FC Barcelona, la cea de-a zecea victorie în primele 11 etape din Primera Division
FC Barcelona a înregistrat cea de-a zecea sa victorie în primele 11 etape din actuala ediţie a campionatului de fotbal al Spaniei, impunându-se cu un categoric 3-0 pe terenul formaţiei Celta Vigo, într-o partidă disputată marţi seara.
Catalanii au deschis scorul în minutul 9, prin Alexis Sanchez, iar apoi şi-au mărit avantajul după pauză, în urma autogolului lui Yoel (min.48). Scorul final a fost stabilit de Cesc Fabregas, în minutul 54.
Graţie acestui succes, Barca a acumulat 31 de puncte din 33 posibile, distanţându-se la 5 puncte de Atletico Madrid, ocupanta locului secund, şi la 9 puncte de Real Madrid, aflată pe poziţia a treia.
Într-un alt meci programat marţi în Primera Division, Espanyol Barcelona, fără mijlocaşul român Gabriel Torje, a remizat pe teren propriu, 0-0, cu Malaga.
Miercuri au loc partidele Real Madrid - FC Sevilla, Valladolid - Real Sociedad, Valencia CF - Almeria şi Osasuna - Rayo Vallecano, în timp ce joi se vor disputa întâlnirile Granada - Atletico Madrid, Villarreal - Getafe, Athletic Bilbao - Elche şi Betis Sevilla - Levante.