Familiile a 23 de angajaţi ai sistemului medical, decedaţi în lupta cu Covid-19, vor primi indemnizaţii în mărime de 100 000 de lei

Medic istovit (facebook.com/Ala Nemerenco)
Tatiana Chiriac
14.07.2021

Cabinetul de miniştri de la Chişinău a decis miercuri, 14 iulie, alocarea a 2,3 milioane lei, din Fondul de rezervă al Guvernului, pentru achitarea indemnizaţiei unice destinate familiilor angajaţilor medicali din cadrul instituţiilor medico-sanitare publice, decedaţi în lupta cu COVID-19.

Indemnizaţia unică în valoare de 100 000 de lei va fi acordată la 23 de familii. Alocarea celor 2,3 milioane de lei va fi prima debursare a mijloacelor financiare în acest scop. Anterior, statul oferea compensaţii doar pentru angajaţii instituţiilor statului care au fost afectaţi de Covid-19 la locul de muncă.

„Sper că această practică va fi respectată şi de către Guvernul cu mandat deplin care urmează să vină, deoarece au mai rămas familii ale personalului medical decedat care nu au beneficiat de această indemnizaţie unică”, a declarat premierul Aureliu Ciocoi.

Dreptul la aceste indemnizaţii pot avea: soţia/soţul persoanei decedate; copiii până la vârsta de 18 ani sau până la 23 de ani dacă îşi continuă studiile; sau unul dintre părinţi dacă nu sunt alţi urmaşi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor