"Fake news" - Trump respinge informaţiile potrivit cărora negocierile cu Iranul ar fi fost sistate

În ciuda declaraţiilor contrare din partea Iranului, preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că negocierile dintre Washington şi Teheran sunt în curs de desfăşurare.
„Ştirile false care susţin că Republica Islamică Iran şi SUA au încetat dialogul în urmă cu câteva zile sunt neadevărate şi eronate”, a scris marţi preşedintele american pe platforma sa de socializare Truth Social.
„Discuţiile dintre noi au continuat fără întrerupere, inclusiv acum patru zile, trei zile, două zile, o zi şi astăzi”, a afirmat Trump, citat de dpa.
„Nimeni nu ştie unde vor duce acestea, dar, aşa cum i-am spus Iranului, a sosit momentul, într-un fel sau altul, să încheiaţi un acord.”
„Faceţi asta de 47 de ani şi nu se poate permite ca situaţia să continue aşa!”, a scris Trump, făcând aluzie la revoluţia din 1979, în urma căreia monarhia iraniană a fost înlocuită de Republica Islamică.
Înainte de postarea lui Trump, agenţia de ştiri iraniană Fars, apropiată de puternica Gardă Revoluţionară, a raportat că nu au avut loc discuţii între Teheran şi Washington de câteva zile.
Agenţia iraniană Tasnim a publicat luni un raport similar, atribuind sfârşitul negocierilor indirecte războiului în curs al Israelului împotriva miliţiei pro-iraniene Hezbollah din Liban.