F. Templeton reafirmă sprijinul pentru măsurile luate de administratorul judiciar al Hidroelectrica

Epoch Times România
10.10.2012

Franklin Templeton Investment Management Limited, în calitate de administrator unic şi manager de investiţii al Fondului Proprietatea, îşi reafirmă sprijinul, prin intermediul unui comunicat, pentru măsurile luate de administratorul judiciar al Hidroelectrica.

"Franklin Templeton Investment Management Limited reafirmă cu tărie faptul că măsurile luate de către administratorul judiciar în procesul de insolvenţă a SC Hidroelectrica SA pentru creşterea veniturilor şi reducerea cheltuielilor pot duce în final la cash-flow pozitiv pentru companie şi la ieşirea acesteia din insolvenţă mai repede şi ca o entitate mai eficientă, profitabilă şi competitivă", se spune în comunicat.

Totodată, având în vedere că procedura insolvenţei a fost deja începută, iar Managerul de Fond observă realizarea unor progrese semnificative, acesta consideră că "este în interesul tuturor părţilor ca procesul să fie continuat pentru atingerea obiectivului de a crea o companie mai sănătoasă, fără contestaţii legale care să îngreuneaze eforturile administratorului şi să întârzie progresele".

Tribunalul Bucureşti a admis pe 20 iunie cererea Hidroelectrica de intrare în insolvenţă. Adunarea creditorilor companiei Hidrolectrica a confirmat, în septembrie, compania Euro Insol ca administrator judiciar în procesul de insolvenţă


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor