Expertiză chimică. Hainele lui Năstase, analizate
alte articole
Rezultatele expertizei chimice efectuate asupra hainelor purtate de Adrian Năstase în momentul tentativei de sinucidere vor dovedi dacă sângele impregnat în ţesătură este al fostului premier. Procurorii au cerut o analiză în acest sens pentru ancheta privind tentativa de sinucidere a lui Năstase.
Expertiza va indica dacă sângele de pe cămaşa lui Adrian Năstase îi aparţine şi dacă urmele de glonţ sunt de pe pistolul ridicat din casa fostului premier.Astfel, se va afla dacă Năstase chiar a încercat să se sinucidă.
Institutul Naţional de Medicină Legală efectuează o altă expertiză, în urma căreia se va stabili de ce îngrijiri a avut nevoie Adrian Năstase, cât de gravă a fost rana şi dacă putea fi dus direct la Spitalul Penitenciar Rahova pentru a fi tratat.