Expert ONU: Represiunea împotriva disidenţilor din Rusia a devenit instituţionalizată

Represiunea împotriva disidenţilor din Rusia a devenit instituţionalizată, a declarat marţi Mariana Katzarova, expertă a ONU în domeniul drepturilor omului.
Katzarova, Raportor special al ONU pentru situaţia drepturilor omului în Rusia, a afirmat la New York că guvernul rus îi urmăreşte pe critici şi dincolo de graniţele ţării, creând totodată cadrul juridic intern care îi permite să facă acest lucru, potrivit dpa.
În Rusia, opozanţii guvernului care trăiesc în străinătate sunt condamnaţi în mod repetat în lipsă.
Katzarova a declarat că Federaţia Rusă a dezvoltat tot mai mult un sistem prin care îşi desemnează criticii drept duşmani. Mai întâi, o organizaţie este clasificată drept extremistă şi, din ce în ce mai frecvent, drept teroristă. Ulterior, membrii acestor organizaţii sau jurnaliştii care relatează despre activitatea lor devin ţinte ale autorităţilor.
Ca exemplu, ea a menţionat-o pe activista pentru drepturile omului Anna Karetnikova, împotriva căreia a fost deschis, luni, un dosar penal în lipsă pentru presupusa participare la activităţile unei organizaţii extremiste.
Dosarul are legătură cu colaborarea acesteia cu Memorial, organizaţie pentru drepturile omului distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace. În aprilie, Memorial a fost clasificată drept organizaţie extremistă şi i s-a interzis să îşi desfăşoare activitatea în Rusia.
Katzarova a afirmat că guvernarea bazată pe frică, în locul respectării statului de drept, este strâns legată de represiunea internă.
Totodată, ea a declarat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei este folosit pentru a justifica intensificarea represiunii.
Experta ONU a abordat şi problema torturii, despre care a spus că rămâne larg răspândită în Rusia.