Există potenţial pentru conexiunea portului Constanţa cu Singapore, al doilea port din lume-Aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu (www.mae.ro)
Epoch Times România
27.04.2012

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a evocat posibilitatea unor conexiuni între portul Constanţa şi Singapore, al doilea port ca mărime din lume, în cadrul întrevederii cu ministrul de externe din Singapore, Kasiviswanathan Shanmugam.

Cei doi oficiali s-au întâlnit în marja reuniunii ministeriale Uniunea Europeană – Asociaţia Naţiunilor Sud-Est Asiatice (UE-ASEAN), care s-a desfăşurat la Bandar Seri Begawan (Brunei Darussalam), în perioada 26-27 aprilie, informează Ministerul de Externe.

Secretarul de stat din MAE şi ministrul afacerilor europene şi al legii din Singapore au analizat stadiul relaţiilor politice şi economice bilaterale dintre cele două ţări, precum şi perspectivele cooperării viitoare, în contextul aniversării, în acest an, a 45 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două state. În acest context, oficialul român a propus ca următoarea rundă de consultări politice între cele două ministere de externe, la nivel de director general, să aibă loc la Bucureşti.

Totodată, secretarul de stat a propus eforturi comune pentru dezvoltarea cooperării economice şi comerciale bilaterale. În acest cadru, Bogdan Aurescu a evocat potenţialul portului Constanţa şi posibile viitoare conexiuni cu portul Singapore, al doilea ca mărime din lume după Shanghai, inclusiv în contextul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării şi al cooperării propuse cu regiunea fluviului Mekong.

De asemenea, părţile au evaluat stadiul procesului judiciar în cazul ”Silviu Ionescu”, exprimând speranţa că acest episod izolat nu va împiedica dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor