“Există încă un risc” de resistare a plăţilor către România, spune comisarul Johannes Hahn
Comisarul european pentru Politică Regională, Johannes Hahn, a afirmat luni, la Palatul Victoria, că deşi în acest moment nu sunt date certe, “există încă un risc” ca CE să sisteze plăţile către România, aşa cum s-a întâmplat în toamna anului trecut.
“A existat un progres semnificativ în anumite programe, dar sunteţi departe de a recupera decalajul. L-am înţeles pe domnul premier Ungureanu că este extrem de dedicat în a face tot pentru a putea îmbunătăţi situaţia şi pentru ca România să nu piardă fondurile europene alocate”, a declarat comisarul european. Întrebat dacă există pericolul ca CE să sisteze din nou plăţile către ţara noastră, aşa cum s-a întâmplat în toamnă, Johannes Hahn a răspuns că “în toamna trecută au existat unele deficienţe, dar România a propus un plan de acţiune comprehensiv şi soluţii care trebuie implementate până la sfârşitul lunii iunie”. “Pe moment nu există nicio dovadă că nu ne încadrăm în program. Dar există încă un risc”, a subliniat comisarul european.
În context, acesta a precizat că trebuie delimitate atribuţii clare în cadrul instituţiilor care se ocupă de fondurile europene. “La sfârşitul zilei trebuie să fie o persoană care să îşi asume responsabilitatea, care ar putea să culeagă laurii, dar care în acelaşi timp riscă să îşi piardă slujba. E nevoie de o astfel de conducere la fiecare nivel, pentru a avea success”, a arătat Johannes Hahn.