Evaluarea naţională: Baremul de corectare la română a fost modificat. Toate lucrările se recorectează!

Baremul de corectare la proba de Limba şi literatura română de la evaluarea naţională a fost modificat miercuri seară, în urma unor decizii comparabile cu nişte bâlbâieli din partea ministrului Educaţiei Liviu Pop. Ca urmare, toate lucrările vor fi recorectate şi atât elevii care au ales răspunsul "subiectivă", cât şi cei care au ales răspunsul "predicativă" vor fi punctaţi şi vor primi cele 60 de sutimi de punct aferente subiectului.
(photos.com)
Liviu Şerbănescu
27.06.2012

Peste 190.000 de absolvenţi ai claselor a VIII-a au susţinut săptămâna aceasta evaluarea naţională. Notele de la acest examen vor conta la admiterea în liceu.

La proba de Limba română, susţinută luni, elevii au avut de rezolvat varianta 6 din cele pregătite pentru evaluarea naţională de către Ministerul Educaţiei.

Printre altele, elevii au primit următorul exerciţiu de gramatică:

Numiţi tipul subordonatei din fraza: "Ceea ce mă deranjează este dificultatea răsfoirii".

Variantele erau subiectivă, predicativă, atributivă, iar în baremul iniţial varianta corectă era "subiectivă". Miercuri seară însă, Ministerul Educaţiei a anunţat că şi varianta "predicativă" este corectă.

Astfel, toate lucrările la Limba română, de la Evaluare naţională 2012 vor fi recorectate, iar rezultatele se vor afişa vineri, 29 iunie.

Iniţial, ministerul anunţase că cele 60 de sutimi aferente subiectului corectat vor fi acordate doar elevilor care vor avea nevoie de ele, mai exact "numai dacă acestea îi vor ajuta la repartizarea în liceul pe care şi l-au ales".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor