Ministrul Liviu Pop: Elevii nu vor fi afectaţi de subiectul ambiguu la repartiţia la licee

Epoch Times România
27.06.2012

Elevii care au avut de suferit din cauza subiectului ambiguu la proba de limba şi literatura română de la evaluarea naţională nu vor fi afectaţi în privinţa repartiţiei la licee, potrivit unor măsuri prezentate, miercuri, în şedinţa de Guvern, de ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop.

De asemenea, Pop va propune Guvernului să se reintroducă examenele de admitere la licee, începând cu anul viitor.

"Elevul nu este afectat la repartiţia computerizată de acest răspuns. În ponderea finală a mediei, acest răspuns înseamnă 0,15 puncte. Noi trebuie să avem în vedere acest punctaj, pentru că poate afecta repartiţia. Dacă acest punctaj afectează repartiţia, avem soluţii să eliminăm acest lucru şi să nu fie afectaţi elevii din România, la repartiţia computerizată, din cauza acestui subiect", a spus Pop, la Guvern.

El a menţionat că se poate dispune şi suplimentarea locurilor în unele licee, acolo unde va fi cazul.

"Avem posibilitatea a modifica Legea educaţiei în acest sens, este o OUG care permite, la anumite licee, suplimentarea cu locuri în clase, pentru că e o soluţie necesară în situaţii de genul acesta", a explicat ministrul interimar al Educaţiei.

Liviu Pop i-a invitat, însă, pe elevii care se consideră prejudiciaţi de subiectul ambiguu de la testare să depună contestaţie.

"Repartiţia computerizată a elevilor nu va fi afectată de această variantă de subiect, fapt pentru care în conformitate cu metodologia eu invit - ceea ce este poate puţin anormal - elevii care au răspuns altfel decât spunea baremul de corectare să facă contestaţie la proba de limba şi literatura română. Este un demers conform calendarului", a spus ministrul.

De asemenea, el l-a învinovăţit pe fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, pentru ambiguitatea subiectului în cauză, pentru că toate subiectele au fost realizate şi sigilate în luna martie.

"Din păcate, moştenirea subiectelor din mandatul domnului Funeriu, subiectele pentru evaluarea naţională au fost finalizate şi sigilate din luna martie. Procedura de concepere a acestor subiecte durează 6 luni. Ambiguitatea de la subiectul de la limba şi literatura română a creat puţină presiune pe părinţi şi pe elevi. (...) Doamne fereşte, la proba scrisă la limba şi literatură de luni să mai avem capcane de genul acesta", a mai spus Liviu Pop.

În context, el a apreciat că din punct de vedere organizatoric, anul acesta a fost "cea mai bună organizare" a testelor din ultimii 22 de ani.

Totodată, el a menţionat că va propune Guvernului introducerea examenului de admitere în liceu în locul evaluării naţionale.

"Ceea ce s-a întâmplat la conceperea subiectelor la evaluarea naţională este un semn în plus că e nevoie de modificarea Legii educaţiei naţionale şi eliminarea acestor teste naţionale prin înlocuirea admiterii la liceu, fapt pentru care voi veni cu propunerea la Guvern să se introducă cât mai repede admiterea la liceu şi aceste erori care pot să ducă la o destabilizare în sistem să fie evitate", a declarat Pop.

El a mai spus că "este trist că aproximativ 28.000 de elevi nu s-au prezentat la evaluarea naţională".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor