EURO 2020. Cosmin Contra, despre o eventuală calificare la turneul final de anul viitor
alte articole
Pentru Cosmin Contra o eventuală calificare la Campionatul European de fotbal din 2020 ar fi o adevărată performanţă. Prezent, luni, la un eveniment organizat de unul dintre sponsorii echipei naţionale a României, acesta a mărturisit în cadrul unei conferinţe de presă că ar fi cea mai mare realizare a sa de până acum din postura de antrenor.
"Sper ca vara viitoare să fim împreună tot aici, pe Arena Naţională, la un meci de Campionat European. Ar fi cea mai mare realizare a mea ca antrenor. Să pot să fac o ţară întreagă fericită ar fi extraordinar. Mi-ar plăcea să am 3-0 şi să nu revin mereu pe tabelă. Adică să câştig uşor jocurile, însă se pare că în ultimul timp avem parte de suferinţe până în ultimele minute. Sperăm ca pe viitor nu se va mai întâmpla lucrul ăsta", a declarat fostul jucător al 'Generaţiei de Aur'.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, prezent şi el la acest eveniment, a comentat la rândul său entuziasmul unui parcurs cât mai favorabil al tricolorilor la competiţia continentală, care va aniversa cu această ocazie 60 de ani de la înfiinţarea turneului.
"Cu patru puncte aş fi mulţumit în dubla cu Spania şi Malta, cu şase aş fi foarte fericit. Nu e deloc uşor să te poţi impune în faţa Spaniei. E totuşi un avantaj uriaş că s-au vândut toate biletele şi vom avea 50.000 de români pe Arena Naţională. Iar aceşti suporteri cu siguranţă vor transmite din energia lor şi jucătorilor, astfel încât la final să fim toţi fericiţi", a spus Burleanu.
Cea de-a 16-a ediţie a Campionatului European de fotbal se va desfăşura în 12 oraşe ale Europei.
- Finală şi semifinale: Londra (Anglia)
- Sferturi de finală şi faza grupelor: München (Germania), Baku (Azerbaidjan), Sankt Petersburg (Rusia), Roma (Italia)
- Optimi de finală şi faza grupelor: Copenhaga (Danemarca), Bucureşti (România), Amsterdam (Ţările de Jos), Dublin (Irlanda), Bilbao (Spania), Budapesta (Ungaria), Bruxelles (Belgia), Glasgow (Scotia)