Este ciudat de ce ni se spune că frauda în contextul transgenderismului nu este niciodată posibilă
Frauda este o parte permanentă a vieţii. Întotdeauna vor exista oameni care caută să obţină avantaje ilicite prezentându-se drept ceea ce nu sunt sau promiţând să facă ceva ce nu intenţionează să facă. Niciun domeniu al vieţii umane nu este imun: Finanţatorii, medicii, profesorii, mecanicii auto, instalatorii, mirii - întotdeauna vor exista escroci printre ei. Prin urmare, este derutant când ni se spune că există un domeniu al vieţii umane în care frauda nu poate exista.
Activiştii transgender ne spun că dacă un bărbat spune că este femeie, trebuie neapărat să-l credem - întotdeauna, fără excepţie. Să fim clari în legătură cu ce înseamnă acest lucru. Chiar dacă ar trebui să acceptăm în întregime teza transsexualilor potrivit căreia bărbaţii pot deveni femei dacă ei cred sincer că sunt, tot nu înseamnă că fiecare afirmaţie a transsexualilor trebuie să fie acceptată ca autentică. A decide în principiu, fără a examina fiecare caz în parte, că nicio afirmaţie transgender nu poate fi pusă la îndoială, ar face ca transgenderismul să fie unic în afacerile umane. Puteţi pune la îndoială orice altceva spune cineva, dar nu acest lucru.
De ce? Oare pentru că nimeni nu ar putea obţine un avantaj ilicit pretinzând că este transsexual? Este clar că nu. Infractorii de sex masculin vor avea o viaţă mult mai uşoară într-o închisoare pentru femei. Sportivii mediocri de sex masculin vor beneficia foarte mult dacă vor pretinde că sunt femei - ei pot deveni de clasă mondială peste noapte. Bărbaţii prădători au de câştigat dacă au acces la locurile unde femeile se simt în siguranţă, cum ar fi vestiarele. În toate aceste cazuri, există motivaţii puternice pentru fraudă, ceea ce înseamnă că va exista fraudă.
Vedem dovezi incontestabile de fraudă în unele cazuri de transsexualitate? Ar trebui să fii orb să nu vezi. Infractorii biologic de sex masculin au obţinut acces în închisorile pentru femei şi au lăsat însărcinate femei deţinute - acesta este un comportament heterosexual prădător al bărbaţilor, nu al femeilor. S-a raportat că unii bărbaţi care au avut acces la vestiarele femeilor pretinzând că sunt femei au stat degeaba pe o bancă privind femeile care se dezbrăcau şi expunându-se. Din nou, un comportament de prădător masculin, nu feminin. Iar atunci când bărbaţii biologici exploatează avantajul de forţă al corpului lor masculin pentru a învinge cu uşurinţă atletele, ei nu par să arate niciun fel de sentimente pentru femei - ei par mai degrabă nişte bătăuşi care îşi exploatează avantajul de forţă masculin pentru a obţine triumfuri atletice pe care nu le-ar putea obţine niciodată ca bărbaţi.
De ce lobby-ul transsexualilor insistă atât de mult că fiecare afirmaţie a unui bărbat că este o femeie să fie acceptată ca fiind sinceră? De ce nu ni se permite să luăm în considerare posibilitatea unei fraude, chiar şi atunci când aceasta este evidentă?
Răspunsul la această enigmă este, probabil, că activiştii transsexuali ştiu că este greu să convingă majoritatea oamenilor că un bărbat poate deveni femeie doar identificându-se ca atare şi, prin urmare, insistă neîncetat asupra faptului că pur şi simplu trebuie să credem. Dar, în ghearele acestei nevoi copleşitoare de a cere credinţă, ei pierd din vedere faptul că există cu siguranţă cazuri în care nici noi - şi nici ei - nu ar trebui să credem. Un public deja înclinat spre scepticism va deveni şi mai sceptic atunci când se va vedea că apărătorii transsexualilor protejează escrocii.
Atunci când activiştii transgender nu recunosc că unele afirmaţii ale transsexualilor pot fi frauduloase, ei oferă noi oportunităţi şi acoperire voyeurilor, exhibiţioniştilor, lichelelor, trişorilor şi bătăuşilor - genul de persoane care au profitat dintotdeauna de tinerele femei, dar care acum sunt asistate activ chiar de persoanele care vor să ne facă să credem că sunt plini de compasiune şi înţelepciune.
John M. Ellis este profesor emerit la University of California-Santa Cruz, preşedinte al California Association of Scholars şi autor al mai multor cărţi, dintre care cea mai recentă este „The Breakdown of Higher Education: How It Happened, the Damage It Does, and What Can Be Done”.
