Emilia Şercan: Eu nu cred că Marilen Pirtea este, într-adevăr, opţiunea lui Bolojan pentru funcţia de ministru al Educaţiei / Ce scrie jurnalista despre Pirtea?

Jurnalista Emilia Şercan se arată uimită de posibilitatea ca Marilen Pirtea, rector al Universităţii de Vest din Timişoara, deputat PNL la al treilea mandat şi consilier onorific al premierului Bolojan să fie numit ministru al Educaţiei.
Ea îi dă premierului Bolojan prezumţia de nevinovăţie, mai exact, asumă că acesta n-a ştiut de plagiatele lui Pirtea, plagiate despre care ea a scris în 2016.
"Eu nu cred că Marilen Pirtea este, într-adevăr, opţiunea premierului Ilie Bolojan pentru funcţia de ministru al Educaţiei.
Poate l-a luat în calcul pentru că nu a ştiut despre plagiatele sale - cu accent pe plural - despre care am scris în 2016 pe PressOne, însă nu cred că ar merge înainte cu această nominalizare dacă ar afla despre acest lucru.
Prin urmare, nu cred că Bolojan ar nominaliza pe cineva pe care s-ar vedea apoi nevoit, peste câteva zile, să îl retragă. Dar, na, complicate sunt căile politicii, iar eu poate cred (prea mult) că Bolojan este un alt tip de politician decât cei cu care ne-am obişnuit", scrie, pe Facebook, Şercan.
Emilia Şercan scria în 2016 că mai multe articole ştiinţifice semnate în perioada 2008-2015 de Pirtea, la vremea respectivă rector al Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), prezintă mari suspiciuni de plagiat.
Plagiatul nu este singura problemă etică din activitatea de cercetare a lui Marilen Pirtea, care este preşedinte al Consorţiului Universitaria şi primul candidat pe lista PNL Timiş pentru Camera Deputaţilor, mai scria jurnalista în articolul ce poate fi citit integral aici.