Emil Boc: "Numele PNL pentru PDL este nedrept cu membrii de partid obişnuiţi"

Primarul PDL al Clujului, Emil Boc, crede că pentru ”membrii de partid obişnuiţi” este nedrept ca PDL să preia numele PNL, după fuziunea celor două partide.
Emil Boc (Epoch Times România)
Loredana Diacu
17.07.2014

Primarul PDL al Clujului, Emil Boc, crede că pentru ”membrii de partid obişnuiţi” este nedrept ca PDL să preia numele PNL, după fuziunea celor două partide.

"Numele PNL pentru PDL este nedrept cu membrii de partid obişnuiţi. Este foarte bine că se face alianţă PDL-PNL, pe care o susţin cu toată convingerea, dar cu numele noii formaţiuni ar mai trebui aşteptat. M-au sunat foarte mulţi membri de partid obişnuiţi care şi ei susţin alianţa fără echivoc, dar nu doresc topirea PDL în PNL. Mi-au spus foarte mulţi membri simpli că numele PDL este în conştiinţa fiecărui membru, nume de care se leagă cele mai importante victorii politice de după 1989", a declarat Boc, fost premier al ţării din partea PDL.

Primarul Clujului, preluat de Mediafax, a 'empatizat' cu membrii obişnuiţi de partid, afirmând că acestora le este greu să vadă că brandul PDL se topeşte în PNL, cu tot cu victoriile notabile obţinute de partid în timp. Boc a reamintit că PDL a câştigat de două ori Cotroceniul (prin Traian Băsescu), că a dat ţării un guvern (al cărui premier a fost o perioadă Emil Boc), miniştri, primari ai capitalei etc. Boc a mai sugerat că schimbarea numelui partidului în PNL i-ar putea demotiva pe membrii de partid în preajma alegerior prezidenţiale.

”Sunt elemente care ţin de conştiinţa fiecărui membru, de brandul PDL şi îţi este greu să le vezi topite în PNL. Ideea unei alianţe e extraordinară şi trebuie susţinută cu toată convingerea de către toţi. Poate că această soluţie cu numele ar mai putea aştepta, astfel încât să ai toţi membrii de partid mulţumiţi şi mobilizaţi în perspectiva viitoarei confruntări politice cu PSD de la prezidenţiale, care nu va fi uşoară. Ceea ce spun este vocea mai multor membri obişnuiţi ai PDL”, a declarat Boc.

Discursul lui Boc are loc pe fundalul anunţului făcut joi, de Vasile Blaga, preşedintele PDL, care a informat că numele noului partid rezultat din fuziunea PNL-PDL va fi PNL, sediul va fi în Aleea Modrogan numărul 1, iar imnul este al PDL. Candidatul comun al PNL-PDL la prezidenţiale va fi anunţat pe 4-5 august.

"Într-o astfel de negociere, fiecare trebuie să câştige. Nu poţi să pleci la drum dorindu-ţi ca numai unul să aibă de câştigat. PDL câştigă un mare partid politic", a răspuns Vasile Blaga atunci când a fost întrebat de ce a renunţat partidul său la nume.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor