Elevii constănţeni îl înving pe Radu Mazăre

După doi ani de eforturi susţinute, elevii constănţeni şi-au obţinut reducerile şi gratuităţile la transportul local în comun, reduceri pe care Radu Mazăre le refuzase.
Radu Mazare (Epoch Times România)
Loredana Diacu
14.02.2015

După doi ani de eforturi susţinute, elevii constănţeni şi-au obţinut reducerile şi gratuităţile la transportul local în comun, reduceri pe care Radu Mazăre le refuzase, informează Asociaţia Elevilor din Constanţa.

Vineri, Consiliul local Constanţa a adoptat o hotărâre prin care toţi elevii care învaţă în municipiul Constanţa beneficiază de 50% reducere la transportul local în comun. De asemenea, elevii orfani vor beneficia de gratuitate, conform legii.

Decizia edililor constănţeni vine la scurtă vreme după ce elevii l-au reclamat pe Mazăre la DNA.

Reamintim în ordine cronologică demersurile făcute de Asociaţia Elevilor din Constanţa:

  1. Primăvara anului 2013 – Aducerea problemei în atenţia opiniei publice prin intermediul mass-media şi o întâlnire pe această temă între viceprimarul Decebal Făgădău şi doi membri fondatori ai AEC;
  2. Participarea unui reprezentant al AEC la şedinţa de Consiliu local din 17.06.2013.
  3. Protest desfăşurat în 16 septembrie 2013;
  4. Protest pentru finanţarea educaţiei din 13 noiembrie 2013 împreună cu Liga Studenţilor din UMC care a avut ca temă şi această problemă;
  5. Conferinţă de presă împreună cu Liga Studenţilor din UMC în 9 ianuarie 2014. Notificarea prealabilă în vederea deschiderii unui proces în contencios administrativ.
  6. Participarea la şedinţa de Consiliu local din 3 februarie 2014 unde AEC a susţinut respectarea legii;
  7. Depunerea unei plângeri penale la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru abuz în serviciu în sarcina primarului Radu Mazăre;
  8. Demararea unei petiţii pentru respectarea legii către Primăria Municipiului Constanţa în luna mai 2014. Petiţia are în acest moment 445 de semnături;
  9. Depunerea unei noi plângeri penale la DNA pentru abuz în serviciu în sarcina primarului Radu Mazăre

10. În data de 9 februarie 2015 reprezentanţii AEC s-au întâlnit cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei la sediul MECŞ pentru a discuta refuzul autorităţii locale de a respecta legea;

11. În data de 13 februarie 2015 primarul Radu Mazăre anunţă că va respecta legea şi va acorda reducere elevilor şi gratuitate elevilor orfani

Mai merită amintit că în Constanţa se strâng semnături pentru demiterea lui Radu Mazăre, acţiunea fiind coordonată de un fost reprezentant al elevilor, care s-a ciocnit cu ani în urmă de refuzul primarului de a le acorda elevilor gratuităţile la care aceştia aveau dreptul, în condiţiile în care pentru carnavaluri şi costume de paradă, Mazăre găsea întotdeauna bani.

Recomandăm şi: Guvernul introduce legi, apoi nu le respectă

"Când am fost reprezentant al elevilor i-am solicitat să respecte legea şi să dea elevilor şi studenţilor reducere la transportul în comun, iar atitudinea lui a fost una nesimţită", declara recent pentru Hotnews Alexandru Bajdechi, fost preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa, cel care acum coordonează acţiunea de strângere de semnături.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor