Elena Udrea a depus un denunţ pe numele şefului interimar SRI, Florian Coldea (Video)
alte articole
Fostul lider PMP, Elena Udrea, a anunţat, vineri, că a depus un denunţ la DNA împotriva lui Florian Coldea, director interimar SRI.
Acuzele la adresa lui Coldea sunt că ar fi instrumentat campania împotriva fostului lider PMP şi că i-ar fi cerut lui Dorin Cocoş să îi dea 500.000 euro lui Sebastian Ghiţă pentru a-i susţine televiziunea - informează hotnews.
În interviul acordat hotnews, Elena Udrea a făcut acuzaţii grave la adresa lui Florian Coldea şi Sebastian Ghiţă. Întrebată care sunt dovezile pe care îşi bazează denunţul la DNA, Elena Udrea a spus că e vorba despre declaraţiile lui Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan (Pinalti) - ambii urmăriţi penal în dosarul Microsoft şi aflaţi în arest preventiv, ale lui Culiţă Tărâţă (fostul şef al CJ Neamţ, acum decedat) şi pe informaţii de la Sebastian Ghiţă.
De asemenea, ea a afirmat că Tărâţă i-ar fi spus că Florian Coldea i-a cerut să direcţioneze, prin intermediul unor firme, sume de bani către o companie de realizare a sondajelor de opinie. Udrea nu a menţionat în clar numele casei de sondaje.
”Încep prin a spune un lucru pe care l-am tot spus în ultima vreme, şi anume că nici într-un caz eu, care 10 ani de zile am luptat pentru justiţie puternică, independentă, am fost în tabăra celor care au susţinut justiţia, nu o să contest dreptul procurorilor, judecătorilor de a cerceta, de ancheta, de a aresta, nici într-un caz. Problema este că într-o ţară în care aproape oricine, aproape oricine poate fi găsit vinovat de ceva - de la şeful statului, până la cetăţeanul care a dat un borcan de miere şi 100 de euro ca să primească o pensionare anticipată parcă, un caz real - puterea de a decide pe cine acuzi şi când acuzi, atunci când este exercitată în scopul unor interese personale, private, oculte este un pericol pentru democraţie şi pentru statul de drept”, a declarat Udrea.
”Dau un exemplu, acest dosar Microsoft, dar şi multe alte dosare care apar în aceste zile şi toate se concentrează pe doar câteva persoane. Toate gravitează în jurul meu şi am spus lucrul acesta, că cel puţin din dezbaterea mediatică care se duce legat de cazurile anchetate de procurori rezultă că o singură persoană este de interes să fie dezbătută, să fie implicată: Elena Udrea”, a arătat ea.
”Eu sunt în prim-plan de la începutul-începutului. De la momentul la care a apărut acest dosar şi a apărut numele fostului meu soţ, chiar dacă până ieri nu exista nicio acuzaţie oficială la adresa mea, subiectul a fost Elena Udrea. Toate documentele apărute pe surse se refereau la Elena Udrea. Toate dezbaterile, într-o anumită parte a presei, erau despre Elena Udrea. De aceea am şi ieşit public să spun că nu mi se pare normal în momentul în care în acest dosar, spre exemplu, sunt numite, sunt pomenite de martori nume mari de lideri politici, cum ar fi Victor Ponta, dl Vasile Blaga, asta de către martorul care l-a pomenit şi pe Dorin Cocoş. Tot acel martor a spus că i-a dat bani lui Vasile Blaga”, a explicat Udrea.
”În spatele unui plan pe care eu îl văd foarte bine aşezat şi care este pus în practică de ceva timp, pas cu pas, şi ce-am aici sunt lucruri pe care de luni de zile eu le scriu… şi constatând toate acestea, se află un om care deţine în acest moment toate aceste secrete, pentru că le are de la mii de oameni, de ofiţeri care le adună. Este şeful actual al Serviciului Român de Informaţii, este dl Florin Coldea. Deci dl Coldea este cel care, în acest moment, deţine această putere, pentru că pe de o parte deţine toate secretele, este depozitarul tuturor secretelor tuturor, pe de altă parte are o foarte bună relaţie cu dna Kovesi. Şi vă spun eu, care am intervenit în numirea dnei Kovesi în funcţia de procuror DNA”, a mai spus fostul lider PMP.
”În sensul în care dl Victor Ponta nu era de acord să se facă numirile procurorilor şi numirea dnei Kovesi, era singurul nume de interes, care îl interesa pe preşedintele Traian Băsescu. Singurul nume care interesa era Codruţa Kovesi; fusese o propunere a domnului Coldea, doamna Codruţa Kovesi. Adică dl Traian Băsescu evident că o susţinea pe Codruţa Kovesi, dar ea era plecată între timp din ţară”, a povestit Elena Udrea.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.