"Elefantul" din Parlament, reactivat? "Moş Gerilă a primit ordin de la PSD: să ningă cu graţieri!"
Adoptată tacit de Senat, Legea graţierii - care a stârnit valuri de indignare în spaţiul public alături de OUG 13 - se află în prezent în circuitul legislativ în Camera Deputaţilor şi, potrivit unui deputat USR, ar putea fi reactivată.
alte articole
"Moş Gerilă a primit ordin de la PSD: până pe 25 decembrie să ningă cu graţieri!", a tras un semnal de alarmă, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Stelian Ion.
Deputatul a postat un link spre controversatul proiect de lege al graţierii, care îşi are originea - la fel ca şi OUG 13 - în acea celebră şedinţă nocturnă de pe 31 ianuarie, când Guvernul Grindeanu a "eliberat" cei doi "elefanţi" la care făcea referire preşedintele Klaus Iohannis - amnistia şi graţierea.
Proiectul graţierii a luat ulterior drumul Parlamentului, a trecut tacit de Senat, şi se află acum în dezbaterea Camerei Deputaţilor.