El Pais: UE înregistrează primul excedent comercial semestrial din anul 1999 şi până în prezent
Potrivit unor date furnizate de Eurostat, cu un sold comercial pozitiv de 35 de miliarde de euro, înregistrat în primul semestru al anului 2013, comparativ cu deficitul de 65,1 miliarde de euro din perioada ianuarie-iunie 2012, Uniunea Europeană înregistrează primul excedent comercial semestrial din anul 1999 şi până în prezent, relatează cotidianul El Pais.
În fruntea ţărilor care contribuie la acest rezultat figurează Marea Britanie şi Germania, cu o îmbunătăţire a soldului comercial de 31,1 miliarde, respectiv 13,2 miliarde de euro. Surpriza vine de la ţările aflate în dificultate, Italia şi Spania, care în ultimul trimestru au îngreunat ieşirea zonei euro din recesiune, au contribuit la trecerea Uniunii Europene de la deficit la excedent comercial.
Cu 13,9 miliarde, respectiv 6,4 miliarde de euro, Italia şi Spania – “statul membru UE care a redus cel mai mult deficitul comercial” – completează grupul de patru ţări care se află în fruntea eforturilor de redresare a balanţei comerciale.
Singura ameninţare care ar putea inversa această tendinţă vine de la preţul energiei, în special cel al petrolului.