Eduard Harunjen răspunde la ameninţările lui Ivan Diacov, transmiţându-i salutări de la cumătru şi de la fini

Eduard Harunjen, procuror general interimar (timpul.md)
Maria Maevschi
27.06.2019

După ce fostul procuror-şef al municipiului Chişinău, Ivan Diacov, l-ar fi ameninţat pe procurorul general, Eduard Harunjen, că va depune un denunţ oficial împotriva lui în cazul în care nu-şi dă demisia, Harunjen i-a amintit lui Diacov că sunt cumetri.

„Acum am ajuns în situaţia când, pentru prima dată, regret că nu am şi eu o pagină de Facebook, pentru ca să pot comunica cu cumătrul meu, Ivan Diacov, în maniera pe care el a ales-o. Aceasta va fi unica şi ultima reacţie la ceea ce face Diacov. Îi înţeleg frustrările, îi ştiu originea părerilor şi nu regret niciun minut faptul că nu am mers să-i satisfac unele rugăminţi personale. Deşi mi-a spus clar, de atunci, că voi regreta acest lucru”, a declarat Harunjen pentru UNIMEDIA.

În context, corespondentul Deutsche Welle Vitalie Călugăreanu a scris pe pagina sa de Facebook: „Oooo, miroase a razborkă (răfuială n.r.)”. Potrivit lui Călugăreanu, procurorul general a declarat: „Ştiţi că suntem cumetri cu Diacov? Înainte vorbeam normal, ca între cumetri, dar de când şi-a făcut Facebook... Eu ştiu care îi sunt frustrările, dar şi originile acestora, am auzit despre asta mai demult. Dacă aveam pagină de Facebook era să-i răspund în aceeaşi manieră, dar nu vreau să cobor la nivelul lui pentru că nu-mi va face faţă. Transmite-i salutări de la cumătru şi de la fini”.

Menţionăm că Organizaţiile civile Free Moldova şi Occupy Guguţă au lansat recent o petiţie online prin care solicită demisia Procurorului General Eduard Harunjen, pentru că în activitatea sa, acesta ar fi fost condus de interesele de partid şi nu a slujit adevărului şi justiţiei. Până în prezent, această petiţie a strâns aproape 8500 de semnături.

Întrebat de jurnalişti cum comentează petiţia celor două ONG-uri, Harunjen a menţionat: „Nu comentez pentru că nu le pot comenta. Eu am şi foarte multe mesaje pozitive de la diferite persoane care mă încurajează. Dacă mi se va cere demisia, o voi aprecia”.

În acest context, amintim că prima solicitare de demisie a lui Harunjen a venit din partea prim-ministrului R. Moldova, Maia Sandu, în contextul investigaţiei RISE Moldova privind campania autorităţilor democrate de interceptare şi filare a opozanţilor. „În locul lui, prin concurs, va fi angajat un procuror independent care se va ocupa de aplicarea legii faţă de toţi corupţii şi călăii acestui regim”, a punctat Sandu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor