Economist: Reorganizarea teritorială ţine de voinţa politică. Adaptarea la realitatea economică înseamnă o reducere de salarii şi a numărului de angajaţi

Economistul Adrian Negrescu a declarat, miercuri, într-o intervenţie la TVR, că este nevoie de tăierile de 10% în adminstraţie, despre care se vorbeşte în spaţiul public, dacă vrem într-adevăr să reducem cheltuielile bugetare.
„În momentul de faţă noi trebuie să scădem deficitul bugetar la 6% din PIB, 6,2%, şi asta înseamnă că avem două variante: ori tăiem din cheltuiele statului, ori creştem taxele. Cu creşterea taxelor nu cred că mai putem vorbi de aşa ceva. Numai cheltuiele de personal ale administraţiei publice din România, ale sistemului bugetar în general, au ajuns la 170 de miliarde de lei, dublu faţă de acum 5 ani. Deci da, cheltuim prea mult pentru zona asta bugetară, pentru administraţie şi e nevoie, măcar în zona asta a cheltuielor salariale, să găsim o soluţie pentru a mai reduce din această factură pe care, atenţie, mare parte o plătim din împrumuturi, care au ajuns la aproape 1 miliard de euro în fiecare săptămână, adică 52 de miliarde de euro în fiecare an.
După ce a fost întrebat dacă nu ar fi fost mai bine să se facă mai întâi o reformă administrativ-teritorială a României, să se reducă numărul de judeţe, astfel încât, din acea reformă, să se reducă personalul, economistul a răspuns:
„Da, dar în aici vorbim de realitatea românească, de voinţa politică şi de rezistenţa la schimbarea, de această reticenţa autorităţilor, a celor care lucrează în sectorul bugetar, de a accepta, până la urmă, faptului că s-au schimbat regulile jocului, că economia nu mai poate să producă creşteri de salarii în sectorul bugetar de 20-40%, că nu mai putem funcţiona cu 2.862 de comune în condiţiile în care multe dintre ele au câte 500-600 de oameni, adică sunt câte o scară de bloc. Din această perspectivă, da, ar fi trebuit să vedem într-adevăr un proiect de lege, iniţiat de guvern sau de către coaliţie, care să meargă în Parlament, să fie dezbătut şi aprobat de Parlament, care să vizeze, bineînţeles, această reorganizare territorială a României şi, atenţie, nu trebuie modificată Constituţia. O putem face în continuare pe sistemul de judeţe, cum scrie Constituţia României, dar pentru asta e nevoie de voinţă politică.”
Analistul economic a subliniat totodată că, în momentul de faţă, „luăm nişte măsuri de avarie” şi ar trebui redus cu adevărat deficitul bugetar.
„Ce înseamnă deficit bugetar? Diferenţa din cât încasează statul din taxe şi impozite şi cât are de plătit. În acest moment, deficitul ăsta bugetar e pe la 30 de miliarde de euro. De aceea, mai întâi, trebuie să tăiem din cheltuieli şi, abia după aceea, sper în acest an, undeva în a doua parte, să vedem şi acest proiect de lege care să meargă pe ideea de reorganizare teritorială a României, care să se aplice în perspectiva următorului ciclu electoral”, a adăugat Negrescu
Din această perspectivă, economistul a subliniat că totul ţine de voinţa politică.
„Da, vor fi proteste. Vom vedea, probabil, în această primăvară, o mulţime de proteste în sectorul bugetar legate de aceste măsuri de austeritate menite să reducă din factura chelturilor publice. Dar asta este realitatea. Gândiţi-vă că noi, în România, avem 1,3 milioane de bugetari în condiţiile în care Polonia, o ţară cu o populaţie dublă faţă de cea a României, are numai 800.000 de oameni. Mai mult decât atât. De exemplu, Republica Moldova. Există o aplicaţie mobilă prin care poţi să-ţi plăteşti taxele şi impozitele şi să ceri şi să gestionezi zona de documente în relaţie cu statul. Noi, încă suntem în evul mediu al digitalizării. În această perspectivă, trebuie să facem paşi înainte. Iar asta, da, înseamnă, din păcate, şi renunţarea la o parte din angajaţi şi reducerea salariilor pentru că trebuie să ne adaptăm cu administraţia la realitatea economică. Şi realitatea economică nu arată deloc bine în momentul de faţă”, a declarat Adrian Negrescu.