Economist: Creşterea salariului minim de la 1 iulie înseamnă 125 lei... ce mai faci cu banii ăştia în 2026, la o inflaţie de 10%?!

Creşterea salariului minim pe economie e încă una dintre măsurile cu iz de "alba neagra" cu care unii politicieni populişti s-au bătut în piept pe ideea că fac ceva, a atras atenţia, luni, analistul economic Adrian Negrescu.
"Ce înseamnă concret majorarea de la 1 iulie? 125 de lei - atât primesc în plus angajaţii pe salariul minim pe economie. În schimb, cel mai câştigat este statul care încasează contribuţii de câteva ori mai mari. Aşa a fost şi cu plafonarea adaosului, de fapt cu toate plafonările şi cu ajutoarele 'one off' pentru pensionari. În loc să le crească pensiile aşa cum scrie în lege, i-a amăgit cu 300 de lei. Altfel spus, când un politician populist îţi promite ceva, cu siguranţă e ceva putred la mijloc", a explicat Adrian Negrescu.
Expertul a avut o intervenţie mai amplă pe această temă la Digi24, pe care o redăm mai jos.
Jurnalistă: În toate părţile aflăm că o să urmeze scumpiri.
Adrian Negrescu: Da, din păcate, în lunile mai, iunie şi probabil şi iulie vom avea scumpiri, o rată a inflaţiei de undeva peste 11%, poate chiar 12%, pentru că abia din luna aceasta vom vedea în calculele statistice şi creşterea preţului la energia termică, la gaze mai ales. Gândiţi-vă că de la 1 aprilie s-a liberalizat preţul gazelor pentru agenţii economici, şi asta înseamnă facturi cu până la 60% mai mari pentru majoritatea companiilor din România.
Deci, din această perspectivă, da, mai avem şi cursul euro care a crescut la un maxim istoric şi tot felul de influenţe de genul acesta care vor duce creşterile de preţuri spre undeva la nivel de 12%, poate chiar şi 13%, în cazul în care şi preţul carburanţilor va creşte.
Cert este că singura veste bună e că din a doua parte a anului, măcar din perspectivă statistică, inflaţia va coborî la 6–6 şi ceva la sută, pentru că nu vor mai fi luate în calcul creşterea istorică a preţului la energie de anul trecut, vă mai aduceţi aminte, cu 80% s-au scumpit unele lucruri în anumite situaţii, şi nu va mai fi inclusă creşterea taxelor, mai ales a TVA-ului de anul trecut, care de asemenea a influenţat foarte mult calculul statistic.
Jurnalistă: Legat de creşterea salariului minim, domnule Negrescu, cred că cea mai profitabilă e pentru stat, pentru că intră mai multe contribuţii. Aşa, creşterea este foarte mică pentru oameni şi oricum, la cât au crescut preţurile în ultima perioadă, nici nu ştiu dacă mai ajută cu ceva acum. Dar vedeţi, firmele tot se opun. De fiecare dată când creşte salariul minim, avem această reacţie din partea antreprenorilor.
Adrian Negrescu: Da, în primul rând trebuie să spunem că oamenii vor primi în mână în plus 125 de lei. Asta este marea creştere a salariului minim pentru cei care sunt plătiţi, din păcate, cu salariul minim pe economie. Pentru firme înseamnă costuri de trei ori mai mari, iar pentru bugetul de stat înseamnă câteva miliarde de lei în plus din taxele şi impozitele pe salarii. Altfel spus, statul are cel mai mult de câştigat în chestia asta, nu oamenii simpli. 125 de lei… ce mai faci cu banii ăştia în 2026, la o inflaţie de 10%?
Iar firmele vor avea de plătit mai mult pe costuri salariale, iar asta se va reflecta, din păcate, în creşterea preţurilor. Şi mai mult decât atât, e posibil ca mulţi antreprenori să renunţe la angajaţi, mai ales companiile mici, microîntreprinderile, care nu îşi mai pot permite să plătească salarii atât de mari. Gândiţi-vă, cu un salariu de 5.000 de lei net, mai dai 4.200 şi ceva de lei statului român sub formă de taxe şi impozite.