Echitaţie: Monica Theodorescu este prima femeie care va antrena echipa de dresaj a Germaniei
alte articole
Germana de origine română Monica Theodorescu, triplă campioană olimpică pe echipe, a devenit prima femeie care va antrena echipa de dresaj a Germaniei, a informat miercuri Federaţia de echitaţie din această ţară, informează AFP.
"Sunt încântată de această nouă provocare, dar şi conştientă de misiune", a declarat Monica Theodorescu, care-şi va prelua atribuţiile pe 1 octombrie.
Ea îl înlocuieşte pe Jonny Hilberath, care a ocupat acest post după ce Holger Schmezer a murit în luna aprilie. Hilberath a anunţat atunci că nu va continua experienţa după Jocurile Olimpice de la Londra.
La JO 2012, Germania a obţinut doar argintul în proba de echipe, învinsă de Marea Britanie, şi nu a prins podiumul la individual.
Campioană olimpică în 1988, 1992 şi 1996, Monica Theodorescu, 49 de ani, este fiica fostului celebru antrenor George Theodorescu (1925-2007), care a concurat pentru România la JO 1956, iar trei ani mai târziu s-a stabilit în Germania.