Ecaterina Andronescu: Clasa pregătitoare nu se amână, deşi aşa a votat Camera Deputaţilor

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei a afirmat marţi că, deşi proiectul de lege care vizează amânarea introducerii clasei pregătitoare din acest an a fost aprobat de Camera Deputaţilor, aceasta va fi implementată începând cu anul şcolar 2012-2013, informează b365.ro.
Ecaterina Andronescu (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Ana Petrescu
11.09.2012

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei a afirmat marţi că, deşi proiectul de lege care vizează amânarea introducerii clasei pregătitoare din acest an a fost aprobat de Camera Deputaţilor, aceasta va fi implementată începând cu anul şcolar 2012-2013, informează b365.ro.

"Clasa pregătitoare rămâne parte a învăţământului obligatoriu. Aşa spune legea şi nimeni nu este mai presus de lege. Iniţiativa legislativă a deputatului Giurgiu a indus multă lume în eroare, dar ea a trecut de Camera Deputaţilor. Camera nu este, însă, decizională. Camera decizională este Senatul şi sigur acest lucru nu va rămâne aşa", a afirmat Ecaterina Andronescu.

Proiectul de lege prin care deputatul Mircia Giurgiu cerea amânarea aplicării măsurii introducerii clasei pregătitoare, pe motiv că aceasta nu ar putea fi implementată începând cu anul şcolar 2012-2013, a trecut luni de Camera Deputaţilor, prin adoptare tacită.

Viorel Hrebenciuc, preşedintele şedinţei a precizat în plenul Camerei Deputaţilor că termenul pentru dezbatere şi vot final a fost depăşit, prin urmare propunerea legislativă se consideră adoptată. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea art.361 alin.(3) lit.a) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul amânării aplicării măsurii introducerii clasei pregătitoare, din cauză că aceasta nu va putea intra în vigoare odată cu începerea anului şcolar 2012-2013.

Cei care au lansat această iniţiativă legislativă sunt deputaţii Mircia Giurgiu, Petru Movilă şi Tudor Ciuhodaru, camera decizională pentru acest act normativ fiind Senatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor